Jurnalul Sportiv, 2 Ianuarie
Sport 2 ianuarie 2026, 20:05 | 68

Vlad Pascari este noul jucător al echipei Petrocub! Fundașul naționalei de tineret a semnat un contract valabil pe o perioadă de 5 ani. Vlad este născut pe 14 septembrie 2006 și a evoluat anterior la Dacia Buiucani.

Remiza dintre Chelsea şi Bournemouth, 0-0, în penultima zi din 2025 i-a adus plecarea lui Enzo Maresca. Ultimele rezultate au dezamăgit conducerea, care a luat atitudine, iar acum caută un antrenor cu care să iasă din criză. Fabrizio Romano susţine că Liam Rosenior (41 de ani) este una dintre variantele pe care şefii lui Chelsea le iau în considerare.

Semifinalele Supercupei Spaniei 2026 se vor disputa la Jeddah, Arabia Saudită. Barcelona o va întâlni pe Athletic Bilbao pe 7 ianuarie, iar Real Madrid pe Atletico Madrid o zi mai târziu. Mundo Deportivo a relatat că Supercupa Spaniei din acest an va avea cele mai mari premii. Turneul final din Arabia Saudită va împărți celor 4 semifinaliste suma de 23 de milioane de euro, cu 3 milioane de euro mai mult față de anul precedent.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie