Un Boeing 767 al companiei americane United Airlines a lovit un camion de livrări, care circula pe o autostradă
Un Boeing 767 al companiei americane United Airlines a lovit un camion de livrări care circula pe o autostradă din apropierea aeroportului Newark, lângă New York. Ulterior, avionul a acroşat un stâlp de iluminat de pe această axă rutieră aglomerată.
Avionul care zbura de la Veneţia la Newark transporta 221 de pasageri şi zece membri ai echipajului. Aceasta a aterizat în siguranţă, iar nicio persoană aflată la bord nu a fost rănită. Autoritatea portuară a declarat că aeronava a suferit daune „minore", iar serviciul a putut fi reluat rapid în condiţii normale după ce angajaţii au verificat minuţios pista pentru eventuale resturi. Şoferul camionului a fost dus la spital cu răni minore, dar a fost externat la scurt timp. Potrivit mai multor site-uri specializate în aviaţie, avionul a fost livrat în mai 2002. Compania aeriană a dat asigurări că va fi efectuată o „investigaţie internă amănunţită” și a anunțat că echipajul a fost retras din programul de zbor.








