Jurnalul orei 17, 21 Septembrie
Jurnalul orei 17:00 21 septembrie 2022, 19:12 | 335

Prezentat de Eugenia Apostu

Anunțul lui Putin privind mobilizarea parțială în Rusia și acumularea a 300 de mii de soldați, pentru a fi trimiși la război, a trezit reacții dure la nivel internațional. Liderii mondiali atrag atenția că sprijinul, inclusiv militar, pentru Ucraina nu va înceta, iar războiul se va termina conform condițiilor Kievului, nu ale Moscovei. Casa Albă atrage atenția că mobilizarea anunțată în Rusia este legată direct de intențiile Kremlinului de a anexa noi teritorii în Ucraina și-i transmite lui Putin că el și țara sa vor avea de plătit pentru aceste acțiuni.

În prag de iarnă, o sobă bună este mai de preț ca orice, mai ales pentru bătrânii noștri, singuri și nevoiași. Reprezentanții Centrului filantropic „Alinare” au reușit, cu sprijinul financiar al poporului olandez, să construiască vara aceasta nouă sobe pentru vârstnicii solitari și familiile dezavantajate din satul Domulgeni, raionul Florești. Cu lacrimi în ochi, oamenii spun că la iarnă le va fi mai cald.

Cu aproape 40 la sută studenți străini, Universitatea de Medicină a organizat astăzi o manifestație cu genericul „Opriți rasismul, construiți pacea”. În acest fel, tinerii au marcat Ziua Internațională a Păcii. Deși au participat la acest flashmob, studenții străini spun că nu se confruntă aici cu rasismul, iar colegii lor sunt foarte receptivi și respectuoși.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie
LIVE