Georgia riscă sancțiuni din partea UE
Social 22 mai 2024, 19:38 | 370

Estonia, Țările de Jos, Republica Cehă și Suedia pledează pentru sancțiuni împotriva Georgiei ca răspuns la adoptarea de către guvernul său a controversatei legi a „agenților străini”, pe model rusesc, scrie Financial Times. Sancțiunile ar putea include suspendarea călătoriilor fără viză în Uniunea Europeană.

Preocupările cu privire la democrația din Georgia au crescut după adoptarea legii, care impune ca organizațiile care primesc finanțare străină să fie etichetate drept „agenți străini”, după modelul legislației represive din Rusia, folosită pentru a bloca criticile la adresa regimului de la Kremlin. Georgia a fost zguduită de proteste, care au evoluat într-un val crescut de nemulțumire față de guvern și de direcția spre care se îndreaptă țara.

Potrivit Financial Times, sancțiunile ar putea include suspendarea călătoriei fără viză în Uniunea Europeană și se pare că subiectul va fi discutat la o reuniune a miniștrilor de externe ai Uniunii Europene, săptămâna viitoare. O altă opțiune pe masă este înghețarea fondurilor Uniunii Europene, au declarat oficiali familiarizați cu problema pentru Financial Times.

Președintele Georgiei, Salome Zurabișvili, a blocat prin veto adoptarea așa-zisei „legi rusești” a agenților străini, care a scos în stradă zeci de mii de oameni și a pus în pericol aderarea țării la Uniunea Europeană.

Partidul de guvernare are o majoritate suficient de amplă pentru a putea să elimine vetoul prezidențial. Chiar înainte ca legea să fie reînviată după o încercare eșuată de a o adopta în 2023, oficialii Uniunii Europene și Statele Unite au avertizat că instituțiile democratice ale Georgiei slăbesc și că țara se află sub controlul oligarhului Bidzina Ivanișvili, conducătorul din umbră al partidului „Visul georgian”.

Statele Unite iau în considerare un pachet de stimulente militare, comerciale și de liberalizare a vizelor pentru Georgia doar dacă vor renunța la controversata lege, a raportat Politico pe 20 mai, invocând un proiect de lege care urmează să fie introdus în Congres în zilele următoare.

Georgia a primit statutul de candidat la Uniunea Europeană în decembrie 2023, dar un raport al Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic al blocului comunitar arată că țara a făcut progrese limitate în reformele necesare și riscă să se îndrepte spre Rusia, scrie Financial Times.

Opinia ta contează. Comentează!