În Parlament au avut loc audieri publice ale legii cu privire la comerțul interior
Economic 18 februarie 2020, 20:04 | 968

Statul trebuie să-i susțină mai mult pe producătorii mici și mijlocii, pentru a evita falimentul acestora. Este opinia oamenilor de afaceri, exprimată astăzi în cadrul unor audieri publice, la Parlament, privind un proiect votată în prima lectură în 2018. Producătorii îi îndeamnă pe deputați să voteze inițiativa în lectură finală. Documentul ar obliga magazinele să vândă produse locale în proporție de 50 la sută.

Producătorii insistă ca proiectul de lege să fie votat în lectură finală.

Precizăm că proiectul de lege, care a fost votat în prima lectură, în luna mai 2018, prevede completări la Legea comerţului interior, precum și reglementează noile noțiuni cu referire la acţiunile de marketing şi publicitate, furnizor, reduceri comerciale. Autorii propun plafonarea reducerilor comerciale pentru produsele alimentare cu maxim 10 la sută în scopul balansării puterii de negociere a părților contractante. La fel, este stabilită perioada pentru acţiunile și activităţile de marketing şi publicitate. Perioada de promoție urmează să fie de până la 60 zile pe an per produs. De asemenea, termenul de plată al facturilor va varia în funcție de data-limită de consum și va fi de 7, 30 şi 45 de zile calendaristice. Autorii propun stabilirea unei cote de raft, nu mai puţin de 50 la sută din lungimea liniară a raftului, destinată expunerii şi vânzării produselor fabricate în Republica Moldova. 

Opinia ta contează. Comentează!