Jurnalul Sportiv, 6 Iunie
Portarul Sheriff-ului este aproape să ajungă în campionatul României. Nou-promovata Poli Iași e gata să se întărească pentru a da piept cu rigorile din SuperLigă. Campioana din Liga 2 a ajuns la un acord și cu Dumitru Celeadnic, portarul care a evoluat la Sheriff Tiraspol în ultimii 4 ani și jumătate. Celeadnic a adunat 6 selecții la naționala Republicii Moldova și a făcut parte din lotul lui Sheriff în 2021, când tiraspolenii au uimit toată Europa cu prestațiile din grupele UEFA Champions League. De-a lungul carierei, Celeadnic a mai jucat la Dacia Buiucani, FC Speranța, Dacia Chișinău, Dinamo-Auto și FC Petrocub. 4 titluri de campion al Moldovei și 3 Cupe are în palmares Dumitru Celeadnic. 350 de mii de euro este cota de piață a lui Celeadnic, potrivit Transfermarkt.
Sheriff-ului nu se desparte numai de jucătorii care au stat mai mult pe banca de rezerve, dar și de titulari. Unul dintre căpitanii ”viespilor”, Stepan Radeljc, este curtat de vicecampioana României, FCSB. Conform presei de peste Prut, Radeljic a fost propus pentru a întări apărarea echipei lui Charalambous. Fundaşul bosniac are 2,01 metri şi o detentă impresionantă. Stopper-ul campioanei Moldovei are 12 meciuri în naţionala U21 a Bosniei şi a mai jucat la echipa secundă a lui Stuttgart, Osijek şi Siroki Brijeg. Radeljic a bifat trei partide în grupele Ligii Campionilor şi a fost inclus în lot în toate şase. Cea mai importantă apariţie a bosniacului a fost pe ”Giuseppe Meazza”, unde a evoluat 45 de minute în meciul pierdut de Sheriff contra lui Internazionale, scor 1-3. Deşi are un CV impresionant, presa din România relateză că Gigi Becali, finanţatorul FCSB-ului, nu a fost impresionat de fundaşul bosniac. Stjepan Radeljic este cotat de Transfermarkt la 750.000 de euro.
Nu mai puțin de cinci nume importante din Europa sunt favorite în acest moment la câștigarea trofeului Balonul de Aur pentru anul 2023. Principalul favorit la câștigarea Balonului de Aur este Erling Haaland, atacantul norvegian al celor de la Manchester City. Atacantul ”Cetățenilor” a marcat 52 de goluri în acest sezon, a câștigat Cupa și campionatul Angliei, iar pe data de 10 iunie va evolua în finala UEFA Champions League, împotriva celor de la Inter, astfel că și-ar mai putea trece în palmares încă un trofeu. Al doilea favorit la câștigarea Balonului de Aur este Lionel Messi, care a câștigat Cupa Mondială cu naționala Argentinei. Pentru PSG, fosta echipă de club, argentinianul a reușit 21 de goluri și 20 de pase decisive, în 41 de meciuri. Podiumul este completat de Kylian Mbappe, fostul coleg al lui Leo Messi de la PSG. Francezul a ajuns cu Franța în finala Cupei Mondiale din Qatar, a câștigat campionatul în Ligue 1, a marcat 41 de goluri și a oferit 10 pase decisive în 43 de jocuri pentru parizieni. Kevin De Bruyne și Victor Osimhen sunt ultimii în acest top.
Atacantul norvegian Erling Haaland, golgheterul echipei Manchester City și cel mai bun marcator din Premier League în sezonul 2022-2023, a fost desemnat câștigătorul Ghetei de Aur, potrivit Marca. Gheata de Aur este un trofeu oferit de European Sports Magazines și recompensează cel mai bun marcator din campionatele europene. În sezonul 2022-2023, Erling Haaland a reușit 36 de goluri în 35 de apariții pentru Manchester City, campioana Angliei. În clasamentul pentru Gheata de Aur (Top 10) se mai regăsesc Harry Kane (Tottenham), Kylian Mbappe (PSG), Alexandre Lacazette (Lyon), Victor Osimhen (Napoli), Jonathan David (Lille), Robert Lewandowski (Barcelona), Enner Valencia (Fenerbahce), Folarin Balogun (Reims), Lautaro Martinez (Inter) și Lois Openda (Lens).








