Holul cenușiu al Secției Stomatologie Pediatrică de la Institutul Mamei și Copilului a fost transformat într-un univers plin de viață
Holul cenușiu al Secției Stomatologie Pediatrică de la Institutul Mamei și Copilului a fost transformat într-un univers plin de viață. O tânără artistă a umplut pereții gri ai încăperii cu personaje colorate, din desenele animate îndrăgite, pentru ca micii pacienți să se simtă mai confortabil când ajung la dentist.
Ideea de a transforma într-un colț de basm holul Secției Stomatologie Pediatrică îi aparține Adelinei Robu, o tânără de 23 de ani.
ADELINA ROBU, pictoriță: "Pictez de mic copil. Mămica în copilărie mereu îmi spunea, nu am început mai întâi să merg dar am început să pictez. Fiind copil mic, chiar aveam problema aceasta - când intram într-o clinică, simțeam acea frică, neliniște, totul era sumbru, iar lumea mea interioară era foarte alarmată."
Tânăra a vizitat de mai multe ori secția de la policlinică și a înțeles că pereții sumbri induc mai multă frică la copii.
ADELINA ROBU, pictoriță: "Prietena mea este rezident la Policlinica „Mamei și Copilului” și de câte ori o vizitam aveam posibilitatea să văd cum este atmosfera în acest spital și noi ne-am gândit cât de important este arta în spitale. Vedeam cum copiii vin, frica lor și nu toți copiii veneau cu zâmbetul pe buze."
Schimbarea i-a impresionat de părinții micilor pacienți. Ei spun că noul decor îi ajută pe copii să intre cu mai mult curaj în cabinetul medicului.
Părinții mai spun că un zâmbet provocat de un desen pe perete poate deveni un prim pas către curaj pentru copiii lor.








