Dezbaterea privind utilizarea, sau nu, de către Ucraina a armelor din Occident pentru a ataca teritoriul rus continuă
Externe 29 mai 2024, 16:01 | 551

Dezbaterea cu privire la utilizarea, sau nu, de către armata ucraineană a armelor primite din Occident pentru a ataca ținte de pe teritoriul Rusiei, a produs multă agitație în ultima perioadă la Washington și în capitalele europene. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare, de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, transmite AFP.

EMMANUEL MACRON: "Solul ucrainean este atacat din baze aflate în Rusia, deci noi rămânem în același cadru și credem că trebuie să le permitem ucrainenilor să neutralizeze bazele militare din care sunt trase rachetele și provin atacurile. Dar nu trebuie să ne permitem să atingă alte ținte din Rusia, evident, nu obiective civile și nici altele militare."

Declarațiile au fost făcute marți, în Germania, unde Emmanuel Macron s-a întâlnit cu cancelarul Olaf Scholz. În același context, Scholz a spus că Ucraina are toate posibilităţile de a o face, în virtutea dreptului internaţional. „Trebuie să o spunem clar - Ucraina este atacată şi poate să se apere”, a mai declarat cancelarul german, citat de Radio România Actualități.

Statele Unite, principalul susţinător militar al Kievului, nu doresc însă ca Ucraina să folosească arme americane pentru a ataca teritoriul rus, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe.

JOHN KIRBY purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate: "Poziţia noastră nu s-a schimbat în acest stadiu. Nu încurajăm şi nu permitem utilizarea armelor furnizate de SUA pentru a ataca teritoriul rus."

După ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a cerut aliaţilor să autorizeze Ucraina să atace direct teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează ca ajutor militar, dezbaterea pe acest subiect agită Washingtonul şi capitalele europene. Cele mai reticente până în prezent, mai ales Roma şi Berlinul, avertizează asupra riscului escaladării conflictului din Ucraina, până la o ipotetică folosire a armei nucleare de către Vladimir Putin. Acesta a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus. „Aceşti reprezentanţi ai ţărilor NATO, în special din Europa, mai ales în ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă", a atenţionat Putin, vorbind la o conferinţă de presă la finalul unei vizite în Uzbekistan.

VLADIMIR PUTIN: "Această escaladare constantă poate avea consecinţe grave, iar acestea se fac simţite în Europa. Astfel de pași pot duce la conflict global. Nu cred că au nevoie de așa ceva."

De partea sa, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că statele Uniunii Europene trebuie să găsească un echilibru între riscul de escaladare şi necesitatea ca Ucraina să se apere, apreciind totuşi că armata ucraineană ar trebuie să poată lovi teritoriul rus cu arme occidentale, scrie Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!