Jurnalul orei 17, 11 Mai
Jurnalul orei 17:00 11 mai 2026, 21:28 | 319

Prezentat de Călin Jucovschi

Motorina ajunge din nou sub 30 de lei, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a decis o ieftinire de 23 de bani.

Prețurile medii de consum în Republica Moldova au crescut, în aprilie, cu 6,8 la sută față de aceeași lună a anului trecut. Numai de la începutul anului, acestea s-au majorat cu 4,5 la sută, arată datele Biroului Național de Statistică. Economiștii estimează că cele mai mari scumpiri ne așteaptă în lunile de vară.

Vacanța de vară urmează să se scumpească pentru elevi. Ministerul Educației și Cercetării propune majorarea cu aproape 4,7 la sută a tarifelor în taberele de odihnă, în urma creșterii inflației. Măsura este inclusă într-un proiect de hotărâre al Guvernului, care urmează a fi examinat în ședința din 13 mai. O parte a biletelor va fi acordată gratuit copiilor din familii nevoiașe.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie