Șefei partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, ar putea să-i fie retrasă cetățenia română
Politic 18 septembrie 2025, 20:01 | 346

Șefei partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, ar putea să-i fie retrasă cetățenia română. Măsura este analizată de Autoritatea pentru cetățenie de la București, conform surselor Euronews. Într-o reacție pentru Jurnal TV, Furtună a declarat că nu a fost informată oficial despre acest fapt și că nu ar exista motive ca să fie lipsită de cetățenia română.

Potrivit presei de la București, dosarul se află în procedură de retragere, însă motivul exact nu este cunoscut. Se presupune însă că Furtună ar putea fi lipsită de cetățenia română în baza prevederilor articolului 25, litera B, din legea care prevede condițiile în care cetățenia unei persoane poate fi retrasă. Mai exact.

Legea privind pierderea cetățeniei române: "Persoana este cunoscută ca având legături cu entități teroriste sau le-a sprijinit sub orice formă, ori este implicată în orice mod în pregătirea sau săvârșirea unui act de terorism sau a pregătit ori a săvârșit orice alte fapte care, potrivit legii, constituie amenințări la adresa securității naționale a României."

Într-o reacție pentru Jurnal TV, Victoria Furtuna a declarat că a aflat despre o posibilă retragere a cetățeniei române din presă, dar nu a fost înștiințată oficial nici de autoritățile de la Chișinău, nici de cele de la București.

VICTORIA FURTUNĂ, candidat „Moldova Mare”: "Vreau să atenționez că posibil să nu existe o astfel de decizie. Or, ca să mi se retragă cetățenia, trebuie să fie o sentință de condamnare că sunt afiliată cu grupări teroriste sau că atentez la statul român. Eu nu am încălcat niciodată legislația și cred că sunt niște aberații sau manipulări în spațiul public."

Deocamdată, nu există o informație oficială privind faptul că Furtună ar putea fi lipsită de acte românești. Victoria Furtună, care a candidat la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut și despre care se crede că ar fi fost unul dintre candidații susținuți din umbră de fugarul penal Ilan Șor, a devenit președinte al partidului „Moldova Mare” și participă la alegerile parlamentare. În iulie curent, Furtună, alături de fugarii Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, precum și Alexei Lungu și alte 19 persoane afiliate lui Șor, au fost incluși pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene.

Opinia ta contează. Comentează!