Alegeri Parlamentare anticipate 2021, 16 Iunie
Politic 16 iunie 2021, 20:44 | 1062

Concurenții electorali, înregistrați în cursa pentru alegerile parlamentare anticipate, au organizat și astăzi evenimente politice la care promisiunile au curs gârlă. Dacă unii au promis salarii mai mari, spațiu locativ de la stat, a treisprezecea pensie sau medicină calitativă pentru toți, atunci alții au spus că, după ce vor ajunge în Legislativ, vor iniția un referendum pentru unirea cu... Rusia.

Secretarul general al Partidului Democrat, Alexandru Jizdan, care, timp de trei ani și jumătate, a exercitat funcția de ministru de Interne în perioada guvernării PD, a menționat în cadrul unei conferințe de presă că angajații MAI nu beneficiază de condiții decente de trai, au salarii mici și perspective puține de dezvoltare, iar din acest motiv mulți părăsesc sistemul, care funcționează acum, potrivit lui Jizdan, cu un deficit de lucrători de 15 la sută din efectivul necesar. Prin urmare, democratul a spus că, în viitorul Parlament, PD va lansa mai multe inițiative pentru polițiști.

ALEXANDRU JIZDAN, secretarul general al PDM: "Vom identifica soluții pentru majorarea salariului unui începător cu până la zece mii de lei. Actualmente, un polițist începător are un salariu de până la cinci mii de lei, doar. Totodată, vom continua proiectul de construcție a spațiilor locative pentru angajații care nu au o locuință, inițiat în perioada mandatului meu de ministru. La acest capitol, este de menționat importanța valorificării unor terenuri din proprietatea MAI, pe care, prin intermediul parteneriatelor publice-private, se poate de construit apartamente de serviciu."

Iar Partidul Patrioții Moldovei, care anterior a organizat manifestații în susținerea statalității moldovenești și a condamnat mișcarea unionistă, s-a declarat astăzi „partid unionist”. Formațiunea își propune unirea Republicii Moldova cu Rusia. Liderul partidului Patrioții Moldovei spune că ”proiectul Republica Moldova trebuie sfârșit”, iar în acest sens va fi organizat un plebiscit.

MIHAIL GARBUZ, președintele Partidului Patrioții Moldovei: "Lansarea și organizarea unui referendum privind intrarea Moldovei în componența Federației Ruse, ca subiect federal separat, menținând în acest timp statutul de republică. Avantajele acestui referendum: integritatea teritorială a Moldovei, inclusiv unificarea malurilor stâng și drept ale Nistrului, protejarea valorilor ortodoxe, protejarea limbii, istoriei și a identității noastre multinaționale moldovenești."

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a prezentat astăzi măsurile de dezvoltare a sistemului de sănătate, care se conțin în Programul electoral al formațiunii. Exponenții blocului spun că, după alegerile parlamentare, sistemului medical va fi modernizat prin creșterea investițiilor, volumul cărora urmează să fie dublat în următorii patru ani. Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, a menționat că obiectivele vizând sănătatea populației sunt gata pentru a fi puse în aplicare imediat după formarea noului Guvern.

VLADIMIR ODNOSTALCO, deputat al PSRM: "Politicile noastre de bază sunt: asigurarea deplină a instituțiilor medicale cu personal calificat, depășirea accesului inegal la servicii medicale de calitate, inclusiv a celor de la sate sau orașe. Aceasta e o necesitate stringentă. Și cel mai important - modernizarea tehnică de amploare a instituțiilor medicale, mărirea numărului populație care beneficiază de consultații profilactice și de mediatizarea unui mod sănătos de viață. Pe baza acestor politici, noi am elaborat prioritățile de bază ale măsurilor concrete."

Reprezentanții PAS au anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că Republica Moldova se confruntă cu un sistem economic care de zeci de ani alungă oamenii din țară și sufocă antreprenorii onești. Vicepreședintele PAS, Natalia Gavrilița, fost ministru al Finanțelor în guvernul Sandu, a spus că numai pe parcursul anului trecut, cetățenii moldoveni de peste hotare au trimis acasă 1,5 miliarde de dolari. Liderii PAS spun că, pentru a preveni exodul populației, este nevoie de noi locuri de muncă și investiții în afaceri, iar agenții economici nu ar mai trebui să fie hărțuiți cu amenzi și controale abuzive.

ANDREI SPÎNU, secretarul general al PAS: "Vom introduce cota zero la venitul reinvestit. Ne dorim ca Dumneavoastră, companiile mici și mijlocii, să aveți mai mulți bani ca să creșteți afacerile Dumneavoastră și să oferiți salarii bune angajaților. Vom reduce birocrația și hârtia. Vom stabili reguli clare și simple, în mod special pentru cei mici și mijlocii. Vom elimina monopolurile care blochează dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. Știți foarte bine că aceste monopoluri se bucură de profituri enorme, iar Dumneavoastră de abia supraviețuiți."

Iar liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a remarcat într-o intervenție live pe Facebook că unicul partid care a atacat în instanță decizia Comisiei Electorale Centrale de a deschide secții de votare la Bender și Corjova este formațiunea pe care el o reprezintă. Năstase spune că Platforma DA a pus presiune publică, civică și politică într-o chestiune de siguranță națională, precum este cea vizând secțiile de votare ce urmau a fi deschise în regiunea transnistreană.

ANDREI NĂSTASE, președintele Platformei DA: "Vă întreb, cum ar fi fost dacă Platforma DA nu făcea aceste demersuri juridice, politice, civice? Vă spun eu cum ar fi fost - am fi rămas cu acele secții de votare. Cum ar fi fost dacă Platforma DA nu era în Parlamentul Republicii Moldova în acești doi ani de zile? Nu am fi avut anchetele parlamentare, comisiile de anchetă conduse de Slusari, de Inga Grigoriu, de Igor Munteanu, Vasile Năstase. Nu am fi avut sesizările pe care le-am avut la Curtea Constituțională."

Iar președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu, a declarat că formațiunea pe care o reprezintă a inclus în programul de activitate așa-numita ”pensia a 13-a”. Fostul premier spune că ”astfel pensionarii vor beneficia stabil, conform legii, de acest suport bănesc, nu prin cadouri electorale”.

ION CHICU, președintele PDCM: "Știți că foarte des vin și zic ”la inițiativa mea, de Paște, vă dau 500 de lei... la inițiativa mea, de Crăciun, vă dau 700 de lei...” și tot așa mai departe. Deci, asta clar nu se dă din buzunarul celui care vine și promite. Banii aceștia se dau din impozite. De aceea, noi, pentru pensionarii care primesc mai puțin de minimul de existență, iar aceștia-s 640 de mii de oameni care primesc mai puțin de 2000 de lei pensie, noi includem în programul nostru așa-numita ”pensie a 13-a”."

Ceilalți concurenți electorali nu au organizat astăzi evenimente publice vizibile în cadrul campaniei electorale.

Opinia ta contează. Comentează!