Sute de angajați din sistemul educației și științei au protestat astăzi în Piața Marii Adunări Naționale
Social 19 august 2026, 20:07 | 134

Sute de angajați din sistemul educației și științei au protestat astăzi în Piața Marii Adunări Naționale, solicitând majorările salariale promise din 1 septembrie. La manifestația din fața Guvernului au participat pedagogi din Drochia, Ștefan Vodă, Fălești, Basarabeasca, Edineț, Taraclia și Bălți. În fața protestatarilor a ieșit ministrul Educației, Dan Perciun, care a fost huiduit de dascăli. Premierul Vasile Tofan i-a luat apărarea.

Protestatarii au cerut ca în fața lor să vină cu explicații ministrul Educației, Dan Perciun.

În momentul în care Dan Perciun vorbea despre anumite schimbări produse în ultimii ani în sistemul educațional, manifestanții au răbufnit cu scandări.

DAN PERCIUN, ministrul Educației: "Noi am încercat și am fost receptivi, noi am exclus evaluarea externă a școlilor ca să nu mai vină nimeni să verifice teancuri de hârtie care nu sunt despre performanța sau rezultate. Am exclus acea obligațiune... O să vorbim despre toate. Noi am exclus... Salariile... eu vă înțeleg. Haideți să ne ascultăm."

Premierul Vasile Tofan i-a luat apărarea lui Dan Perciun și a spus că faptul că ministrul este huiduit i se pare nejustificat.

VASILE TOFAN, prim ministru: "Acum domnul Perciun a fost huiduit de câteva ori, dar eu vreau să vă spun că nu cunosc un ministru a educației în istoria Moldovei care a luptat mai mult pentru drepturile și salariile învățătorilor. Pentru mine ca prim-ministru îmi vine foarte greu cu domnul Perciun, când avem aceste ședințe pe intern și toți luptă pentru buget, el strigă cel mai tare, el e cel mai agresiv în sens bun și luptă pentru voi."

IGOR ZUBCU, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor: "Am participat la masa de dialog social cu privire la creșterea salariilor, cu privire la modificarea legii salarizării în sectorul bugetar. Promisiunile au fost pentru 1 septembrie. La moment sunt careva șovăieli din partea guvernării, că nu se reușește acest lucru. Nu solicităm ceva suplimentar, solicităm respectarea promisiunilor de a implementa legea începând cu 1 septembrie, dar nu cu 1 ianuarie 2027."

Participanții la protest au adoptat o rezoluție prin care cer respectarea angajamentului privind majorarea salariilor în educație și știință, începând cu 1 septembrie 2026. Manifestanții solicită o creștere salarială substanțială și echitabilă, menită să îmbunătățească nivelul de trai al angajaților.

Opinia ta contează. Comentează!