Culturista Leo Ciobu s-a clasat pe primul loc la una dintre cele mai importante competiții de bodybuilding din lume - Arnold Classic
Sport 20 martie 2024, 15:45 | 500

Emoțiile, pe care le-a trăit când a primit marele premiu din mâna idolului său, Arnold Schwarzenegger, reflectă întocmai pasiunea și dedicarea ei pentru acest sport. Vorbim despre culturista Leo Ciobu, care s-a clasat pe primul loc la una dintre cele mai importante competiții de bodybuilding din lume - Arnold Classic, desfășurată în Marea Britanie. A fost o premieră pentru Republica Moldova, iar drumul până la podium a fost lung și, pe alocuri, anevoios.

LEO CIOBU, culturistă: "Cum mi-am auzit numele și țara, au început picioarele să se înmoaie, aveam impresia că nu este real ceea ce am simțit pe moment. Și asta nu este cel mai emoționant. Cel mai emoționant a fost faptul când am văzut că se apropie de mine idolul meu, Arnold Schwarzenegger și mi-a înmânat titlul, cupa, după care m-a cuprins și mi-a spus că am făcut o formă bună. Asta pentru mine a fost extraordinar."

Leo Ciobu a început să practice acest gen de sport în 2012.

LEO CIOBU, culturistă: "Și din 2015 deja particip în categoria bikini fitness. Sunt pe scenă din 2015. În Welness, această este altă categorie, am început din 2021 și iată până în prezent particip în această categorie și facem aici succese mari."

Leo Ciobu spune că permanent se gândește doar la locul întâi și pregătirea este necesară.

LEO CIOBU, culturistă: "Ca de obicei strictețe în alimentație, calculat totul bine pus la punct. Am grijă de orele de somn. Am grijă orele de antrenament să fie la locul lor. Clar că sunt schimbări în procesul de antrenament cu fiecare an, cu fiecare pregătire."

În calea spre podium sunt multe probleme, dar cea mai acută este de ordin financiar.

LEO CIOBU, culturistă: "Pentru că este foarte complicat să continui să lucrezi și totodată să finanțezi aceste campionate. Cu cât e vorba de campionate cum este Anglia sau America, ele sunt foarte costisitoare și respectiv e mai complicat."

Culturista are un vis - să ia locul întâi la toate competițiile.

LEO CIOBU, culturistă: "Următorul turneu este Empro Classic din Alicante care o să aibă loc vara în iunie. Și după care mergem la „Olympia”, ne pregătim pentru „Olympia”, cel mai grandios turneu din lumea bodybuilding-ului."

Pe lângă premiu, sportiva a primit și calificarea oficială la principalul turneu de bodybuilding „Olympic”, care se va desfășura în orașul american Las-Vegas. Anul trecut, Leo Ciobu s-a clasat în Top-10 cele mai bune culturiste din lume.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie