Vor dreptate pentru Alexandru Babaleu - Patrula Jurnal TV, 12 Septembrie

Un bărbat din Chișinău a murit, după ce a fost bătut de către cinci indivizi, în satul Pelinia. Procurorii din Drochia au deschis o cauză penală pentru ”huliganism”. Unul dintre presupușii atacatori a reușit să plece la Moscova, iar doi suspecți au fost eliberați din arest. Familia celui decedat, Alexandru Babaleu, este nemulțumită de activitatea anchetatorilor și cere explicații. La locul faptei a mers echipa noastră de filmare.

Bătaia, după care a murit Alexandru Babaleu, un bărbat de 36 de ani, a avut loc într-o zi de sâmbătă, 24 iulie. Cei care l-au atacat, l-au lăsat să zacă într-un parc din satul Pelenia. Rudele lui Alexandru spun că el avea mană în ghips și nu avea cum să se apere.

Alexandru Babaleu a mers împreună cu părinții, cu sora, cu soția lui și copilul lor în satul Pelinia, la casa bunicilor. În data de 18 iulie, bărbatul a decis să facă o plimbare prin locurile unde a copilărit. Potrivit procurorilor din Drovhia, nenorocirea s-a întâmplat după un schimb de replici cu un grup de localnici.

Alexandru Babaleu a fost găsit la pământ în dimineața zilei de luni, 19 iulie. Rudele afirmă că agresorii au lovit cât de tare au vrut.

Victima a fost transportată la spitalul din Bălți, unde a zăcut în comă aproape o săptămână. Medicii nu l-au putut salva pe Alexandru Babaleu. El a murit în seara zilei de 24 iulie.

Cât timp victima era în comă, cei cinci suspecți din Pelinia s-au aflat la libertate. Andrei, presupusul inițiator al atacului, a fugit la Moscova. Poliția din Drochia i-a reținut pe ceilalți patru suspecți abia după decesul lui Alexandru Babaleu.

Am încercat să aflăm detalii de la anchetatorul Serghei Beleaev, care gestionează cazul.

Dăm aici doar prenumele celor cinci suspecți din Pelinia. Andrei este dat în căutare generală, Mihai a fost eliberat din arest preventiv, Vadim a fost eliberat din arest preventiv și se află în arest la domiciliu. După două luni de la moartea lui Alexandru Babaleu, în izolatorul preventiv au rămas doar Victor și Anatolie.

Vadim este tânărul, care oficial se află în arest la domiciliu. Echipa noastră de filmare l-a văzut însă la un magazin din Pelinia, unde lucrează mama lui. Vadim zice că a lovit primul în Alexandru Babaleu, pentru a se apăra.

Vadim nu a vrut să ne spună cine și cum a lovit în victimă, însă a declarat că prietenul său, Andrei, nu este fugar, ci s-ar afla la tratament în Rusia, iar poliția ar fi fost înștiințată despre acest lucru.

Nemulțumite de mersul anchetei, rudele lui Alexandru Babaleu au organizat o acțiune de protest în orașul Drochia. Au mers în tăcere pe străzi și s-au oprit la sediul Inspectoratului de poliție.

În fața oamenilor au ieșit doi șefi din cadrul Inspectoratului de Poliție.

Ofițerii de poliție cred că rudele lui Alexandru Babaleu nu ar trebui să aibă obiecții față de anchetatori.

Sora lui Alexandru Babaleu, Cornelia, susține că poliția nu a adunat toate probele de la locul incidentului, din parc.

Discuțiile au durat mai bine de jumătate de oră, dar protestatarii spun că nu au primit niciun răspuns la întrebări.

Avocatul zice că nu a urmat vreo reacție. Nu găsesc explicație nici rudele celui ucis în bătaie. Oamenii vor să știe de ce atacatorii sunt în libertate.

Prietenii și colegii de muncă ai lui Alexandru Babaleu spun că acesta era un om liniștit și săritor la nevoie.

În marșul lor de protest, rudele celui decedat au ajuns și în fața Procuraturii din Drochia.

După o ezitare îndelungată, în fața protestatarilor a ieșit procurorul care instrumentează acest dosar - pentru ”huliganism”.

Procurorul Ghenadie Andronache a declarat familiei Babaleu că urmărirea penală ar bate pasul pe loc din cauza raportului de expertiză medico-legală, care nu este încheiat.

La Judecătoria Drochia s-a aflat că mandatele de arestare pe numele învinuiților au fost examinate în instanțe diferite. Mandatul de arestare pe numele lui Victor a fost examinat de Judecătoria Drochia, iar celelalte - la Glodeni.

Ancheta este o mare dezamăgire, afirmă rudele lui Alexandru Babaleu.

Avocatul familiei Babaleu zice că întreprinde toate măsurile legale pentru a-i trage la răspundere penală pe toți cei cinci suspecți din Pelinia.

Dezamăgiți de mersul anchetei și în speranța că cei vinovați de moartea lui Alexandru Babaleu vor fi trași la răspundere, rudele acestuia au expediat o scrisoare la Președinție, cerând implicarea directă a autorităților centrale.

Opinia ta contează. Comentează!