Actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” au revenit acasă din turneul din Grecia
Social 30 octombrie 2026, 22:25 | 96

Actorii Teatrului Național „Mihai Eminescu” au revenit acasă din turneul din Grecia. Ei au evoluat pe scenele acestei țări cu spectacolele „Grădina de sticlă” și „Richard al III-lea”. De asemenea, au avut loc întâlniri și cu diaspora. Trupa teatrului a participat și la Festivalul Național de la București.

GHENADIE GÂLCĂ, actor: "Am avut un turneu maraton. Echipa Teatrului Național a dat dovadă de o concentrare nebună. Teatrul Național tot timpul a dat dovadă de unitate și prin acest turneu încă odată în plus."

ANGELA CIOBANU, actriță: "Turneu de Vis” așa îl numim noi, aș mai adăuga replica pe care o avem noi de la Reuniunea Teatrelor Naționale „Suntem ceea ce iubim”, un turneu care a ajuns până în Atena, până în Piraeus, unde am jucat „Grădina de Sticlă” în regia lui Petru Hadârcă, romanul scris de Tatiana Țîbuleac."

LARISA TUREA, actriță: "Am fost cu acest spectacol extraordinar „Richard al III-lea”, dar și cu două spectacole radio, care la fel, au fost audiate cu mare interes. Și chiar scria cineva din presa bucureșteană că cireașa de pe tort au fost aceste spectacole radio și lectură."

Ambasadorul Republicii Moldova în Grecia, Andrei Popov, a remarcat succesul evoluției actorilor Teatrului Național „Mihai Eminescu” în fața publicului elen.

ANDREI POPOV, ambasadorul Republicii Moldova în Grecia: "Sala a fost într-adevăr a fost arhiplină. S-au vândut toate biletele. Am avut și invitați, inclusiv și primarul acestui oraș Piraeus și „Grădina de sticlă” a fost fenomenală. Am văzut emoție, lacrimi, catharsis adevărat. Practic 80-90 la sută au fost reprezentanții diasporei moldovenești românești din Grecia."

Directorul instituției teatrale a menționat că și actorii sunt ambasadori ai țării.

PETRU HADÂRCĂ, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu”: "Prin teatru, prin diplomație culturală, ne facem mult mai cunoscuți și suntem mult mai apreciați. Important e de fiecare dată când ne ducem să lași ușa deschisă, ca să poți veni și la anul, să mai fii invitat."

Turneul în Grecia a avut loc în perioada 12–18 octombrie.

Opinia ta contează. Comentează!