O bătaie cu implicarea mai multor sportivi a izbucnit la turneul Wise Boxing de la Chișinău
Social 10 iunie 2026, 21:49 | 222

O bătaie de proporții s-a iscat la turneul Wise Boxing de la Chișinău, cu participarea mai multor sportivi. Organizatorii au anunțat că analizează atent incidentul, pentru a-i identifica pe vinovați și a elucida circumstanțele în care s-a produs învălmășeala. Ulterior, vor fi întreprinse măsurile necesare pentru a preveni astfel de incidente.

Deocamdată, nu este clar cine a provocat conflictul. În imagini apar doi sportivi, care au avut un schimb tensionat de replici, iar unul pare să-l provoace pe celălalt. Ambii sunt imobilizați ulterior de cei aflați în preajmă.

Incidentul nu s-a produs în ring, ci în sala în care se desfășura competiția. Organizatorii au anunțat că analizează circumstanțele bătăii și că vor întreprinde măsurile necesare pentru a ca astfel de situații să nu se repete.

STANISLAV CORNEI, organizator Wise Boxing: "Bătaia propriu-zis nu a avut loc, a fost doar începutul. Nu au fost participanți la eveniment. Sunt niște persoane dintr-un club, care s-au năpustit asupra cuiva dintre participanți. Cred că au un conflict. Nu cunoaștem asta. Unul dintre ei provine dintr-un club sportiv. Dacă nu greșesc, unul este antrenor."

Turneul Wise Boxing s-a desfășurat în 31 mai, la Chișinău, și a reunit meciuri de box profesionist și lupte MMA. Evenimentul a fost organizat de Wise Boxing Management în parteneriat cu Federația de Box din Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!