Doi afiliați lui ”BORMAN”, în judecată
Încă doi indivizi, complici într-un dosar de trafic de droguri din Spania, de peste patru milioane de lei, au fost trimiși în judecată. Cei doi erau membrii unui grup afiliat organizației criminale „Borman”, precizează Procuratura Generală.
Într-un comunicat remis presei, procurorii anunță că indivizii fac parte dintr-un grup infracțional condus de un alt învinuit, trimis pe banca acuzaților în februarie 2022.
COMUNICATUL PROCURATURII GENERALE: "Dosarul trimis acum în judecată vizează episodul ulterior livrării drogurilor din Spania în Republica Moldova de către alți doi membri ai grupului. Ambii au fost condamnați la câte nouă ani și zece luni de închisoare, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 11 februarie 2020."
Drogurile livrate în Republica Moldova erau pregătite pentru transportare în Rusia de către unul din cei doi învinuiți trimiși pe banca acuzaților, iar al doilea avea rolul de șofer. Ambii sunt din Căușeni și au vârste de 30 și, respectiv, 43 ani.
În august 2020 au fost condamnați trei destinatari ai drogurilor din Rusia, - doi ruși și un ucrainean, membri ai organizației criminale ”Borman”. Aceștia au primit 12, 16 și, respectiv, 17 ani de închisoare. În iunie curent, autoritățile din Spania au extrădat în Republica Moldova încă un membru al grupării ”Borman”, pentru continuarea investigării circulației ilegale a peste zece kilograme de hașiș, în perioada 2016-2017.
Odată cu trimiterea în judecată a acestor doi complici de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, rețeaua de traficanți de droguri este în fază pre-finală de destructurare, așa cum ultimii membri ai grupării sunt anunțați în căutare internațională, se mai arată în comunicatul procuraturii.








