David Cameron, vizită fulger la Chișinău
Politic 17 noiembrie 2023, 19:51 | 572

Noul ministru de Externe al Marii Britanii, David Cameron, a fost ieri la Chișinău, după o vizită la Kiev. Oficialul britanic s-a întâlnit aici cu ministrul de Externe, Nicu Popescu, și cu președintele Maia Sandu. ”E simbolic faptul că Republica Moldova este printre primele țări, pe care David Cameron le vizitează în calitate de ministru de Externe”, se arată într-un comunicat al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău.

David Cameron nu a făcut declarații video în timpul vizitei sale la Chișinău. Informația despre vizita sa a fost publicată pe paginile web ale Ministerului de Externe și a Ambasadei britanice.

MESAJUL AMBASADEI MARII BRITANII LA CHIȘINĂU: "Vom continua să susținem reziliența Republicii Moldova pe măsură ce se află în pragul negocierilor de aderare la UE. Suntem încântați că relația noastră bilaterală e puternică ca niciodată. Regatul Unit își confirmă sprijinul neclintit pentru calea, pe care oamenii din Republica Moldova o aleg în fiecare zi – cea a libertății, a democrației și a statului de drept."

A publicat un mesaj și ministrul de Externe, Nicu Popescu. Acesta afirmă că i-a vorbit oficialului britanic despre fugarii moldoveni, cercetați penal în Republica Moldova, și care se ascund în Marea Britanie.

Nicu POPESCU, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene: "Am subliniat importanța intensificării colaborării în eforturile de combatere a corupției și aducerea în fața justiției a celor responsabili pentru prejudicierea statului și a cetățenilor noștri."

Potrivit lui Popescu, au fost abordate și subiecte precum semnarea acordurilor pentru conversia reciprocă a permiselor și reducerea tarifelor la roaming, inițiative ce vor aduce avantaje semnificative pentru comunitatea noastră din Regat.

Consolidarea relației cu Marea Britanie reprezintă un element esențial în întărirea rezilienței și securității Republicii Moldova, se mai arată în mesajul lui Nicu Popescu.

Șeful diplomației britanice s-a întâlnit și cu președintele Maia Sandu. Aceasta a publicat o fotografie, însoțită de un mesaj, în care spune că a discutat cu David Cameron despre securitatea în regiunea Mării Negre, cooperarea bilaterală și despre lupta împotriva corupției.

Opinia ta contează. Comentează!