Scumpirile din ultima perioadă nu le permit producătorilor nici măcar să-și acopere cheltuielile de producere
Economic 7 iunie 2022, 20:22 | 52084

Producătorii de lapte din Republica Moldova sunt în criză. Mai întâi seceta din 2020 i-a învățat să economisească. Apoi pandemia i-a pus pe brânci. Războiul i-a făcut să renunțe la multe lucruri, iar, mai nou, scumpirile nu le permit nici măcar să-și acopere cheltuielile de producere. Procesatorii își bat joc de ei, cumpărând laptele la un preț mizer. Unii fermieri cedează. Alții, cu daune majore, își continuă activitatea. Dar rezistența lor e o chestiune de timp.

Ferma olandezului Jim Boet și a soției sale, Ana, este una dintre cele mai mari din Moldova. Aici cresc peste 500 de animale, de care au grijă 15 angajați. Pe zi, o vacă dă în jur de 24 de litri de lapte. În vremurile bune, cantitatea se ridica la 32 de litri. Dar seceta din 2020 a schimbat totul. Problemele au început în lanț.

ANA PANCRAT-BOET, președintele Asociației Fermierilor Producători de Lapte: "Lucrul acesta nu ne mai permitea să facem un rațion bine echilibrat. Am căutat să facem ajustări. În loc de un produs puneam, de exemplu, cartofi. Ele foarte mult s-au scumpit. Ca o comparație, 2,30 lei a fost grâul, îl cumpărăm cu 4,50 lei. Exact așa și porumbul. Au fost perioade când nu găseam porumb și grâu."

Scumpirile din ultima vreme nu le permit să revină la alimentația normală a bovinelor. Costurile în fermă au crescut cu 45 la sută. Plătesc dublu pentru motorină, furaje și piese pentru tractoare. E din ce în ce mai greu și cu angajații. Anul acesta nu-și permit să investească niciun ban în dezvoltarea fermei.

ANA PANCRAT-BOET, președintele Asociației Fermierilor Producători de Lapte: "Să știți că e foarte greu. Sunt mulți producători de lapte care au stopat activitatea și dezvoltarea fermelor. Vorbim astăzi despre supraviețuire, nu dezvoltare."

JIM BOET, proprietarul fermei: "În ziua de azi eu sunt dezamăgit de toate. E târziu. Noi plângem de jumătate de an. Până ei se gândesc, fermierilor nici nu le mai trebuie. Ei și-au lăsat mâinile în jos."

Procesatorii de lapte sunt o problemă. Există suspiciuni că între aceștia există înțelegeri tacite vizând prețul pe care îl dictează - un preț mizer, care bagă producătorii în faliment.

ANA PANCRAT-BOET, președintele Asociației Fermierilor Producători de Lapte: "Producerea de lapte la noi în fermă este de nouă lei și 35 de bani. Prețul cu care îl dăm la procesatori este de șapte lei și 50 de bani."

JIM BOET, proprietarul fermei: "Acum creșterea prețurilor e bruscă, iar prețul laptelui a rămas în urmă. De exemplu, motorina e la același preț care e în Germania și Olanda. Laptele din Germania, Olanda, Franța are un preț de 60 eurocenți. Și noi stăm aici cu 7,60 lei.."

Paradoxal - procesatorii nu depind de producători. Se pot descurca și fără ei, utilizând laptele praf. Producătorii însă depind de procesatori. Dacă ei nu le cumpără laptele, producătorii nu au ce face cu el.

JIM BOET, proprietarul fermei: "Mai bine să spună deschis: băieți, nu avem nevoie de lapte din Moldova. Voi lucrați degeaba, nu trebuie. Atunci mai bine ne ocupăm cu pământul decât cu vacile. Pentru ce ne chinuim? Pentru ce ne sculăm la ora 04:00 ca să hrănim animalele?"

ANA PANCRAT-BOET, președintele Asociației Fermierilor Producători de Lapte: "Numai din cauza faptului că avem un produs ușor alterabil și nu putem sta la masa de negocieri, să facem un deficit pentru procesatori. Dar procesatorii, în procesul lor tehnologic, găsesc alternative ca să pună pe masa consumatorului alte produse decât cel natural de bovină."

O altă problemă este că în Moldova nu există specialiști care să îngrijească vacile. Din cauza războiului, specialiștii din Ucraina nu mai pot veni la noi. În plus, suportul din partea statului ajunge prea târziu, ceea ce îi demotivează pe producători.

ANA PANCRAT-BOET, președintele Asociației Fermierilor Producători de Lapte: "Soluții sunt, se găsesc, dar foarte greu. Animalele trebuie hrănite astăzi. Vreau să vă spun că avem foarte multe datorii, credite. Continuăm doar pentru că trebuie să le întoarcem. Să vindem? Ce o să facem mai departe? Noi suntem tineri, asta știm să facem."

Criza cu care se confruntă producătorii de lapte din Republica Moldova este una de durată. În ultimii zece ani, producția de lapte a scăzut cu 38 la sută, potrivit unui studiu realizat de Agenția de Investiții din Moldova. Numărul vacilor a scăzut de la 154 de mii în 2011 la 81 de mii în 2020. Doar într-un an, numărul vacilor s-a micșorat cu 16 mii de capete. Gospodăriile țărănești, principalii furnizori de lapte, spun că nu mai are rost să țină animalele, întrucât afacerile demult nu sunt profitabile și le trimit la abator. Astfel, scade și producția de lapte, cu aproximativ 40 de mii de tone mai puțin în fiecare an.

Opinia ta contează. Comentează!