Vladimir Putin a semnat decretele prin care a anexat regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie din Ucraina
Externe 30 septembrie 2022, 17:29 | 416

Moscova ciopârțește Ucraina. Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a semnat decretele prin care a anexat ilegal teritoriilor ocupate din Ucraina la Rusia, după referendumurile-farsă pe care rușii le-au organizat de-a lungul săptămânii care a trecut. La Moscova a fost organizată o ceremonie somptuoasă pentru anexarea teritoriilor ocupate, iar Putin a amenințat din nou cu arma nucleară.

Putin a mai spus că încorporarea celor patru regiuni ucrainene „este voința a milioane de oameni” și este „dreptul lor integral”, așa cum prevede Carta ONU. Liderul de la Kremlin i-a cerut Kievului să oprească focul și a spus că Rusia își va proteja noii cetățeni cu toate mijloacele posibile. Potrivit lui, Occidentul a decis ruperea Uniunii Sovietice, dar Rusia nu se va raporta la acest status-qou. El a spus că nu urmărește să se întoarcă în trecut și să reconstruiască Uniunea Sovietică, dar a adăugat că „nu există nimic mai puternic decât voința oamenilor de a reveni la rădăcinile lor istorice”. Putin a mai adus aminte că Statele Unite au folosit bomba atomică în anul 1945 împotriva Japoniei și astfel au creat un precedent istoric.

VLADIMIR PUTIN, președintele Federației Ruse: "Vreau să mă audă autoritățile de la Kiev și stăpânii lor adevărați din Occident. Să ia aminte cu toții! Oamenii care trăiesc în regiunile Lugansk și Donețk, Herson și Zaporojie devin cetățenii noștri pentru totdeauna!"

Opinia ta contează. Comentează!