Ion Ceban cere ca primarul general al municipiului Chișinău să fie membru din oficiu al Guvernului
Politic 27 octombrie 2025, 20:21 | 4460

Edilul Ion Ceban cere ca primarul general al municipiului Chișinău să fie membru din oficiu al guvernului și susține că viitorul executiv ar trebui să majoreze salariilor angajaților din administrațiile publice locale. Ceban a subliniat că primarii, fiind aleși direct de cetățeni, cunosc cel mai bine problemele comunităților. Purtătorul de cuvânt al guvernului în exercițiu, Daniel Vodă, a menționat că locuri vacante în executiv nu sunt.

ION CEBAN, primar general Chișinău: "Ar fi legal, logic și corect ca primarul capitalei, unde locuiesc și activează aproape un milion de cetățeni, să fie și membru de Guvern. Este capitala țării unde activitatea economică formează în mare parte bugetul de stat care întreține toată țara. Comunicarea și colaborarea dntre aceste două instituții trebuie să fie directă și nu prin diverși soli."

Potrivit lui Ion Ceban, guvernul ar trebui să revizuiască urgent salariile angajaților din administrațiile publice locale, care sunt mai mici decât cele ale funcționarilor guvernamentali. Solicitat să comenteze propunerile edilului, analistul politic Anatol Țaranu ne-a spus că există un precedent când primarul capitalei a făcut parte din echipa executivului, însă în cazul lui Ion Ceban șansele sunt minime.

ANATOL ȚĂRANU, analist politic: "În trecut noi am avut așa practică, când primarul general din grupul guvernamental, în timp această practică a fost abandonată. Eu cred că în asemenea formulă sunt și plusuri și minusuri, dar decizia aparține guvernării. În această situație este puțin probabil ca această propunere să fie acceptată."

Cu o reacție la solicitarea primarului de Chișinău de a face parte din noul cabinet de miniștri, a venit și Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului în exercițiu. Vodă spune că locuri vacante în executiv nu sunt.

DANIEL VODĂ, purtătorul de cuvânt al guvernului în exercițiu: "Propunerile de genul celei anunțate de primar nu se fac la ședințele operative ale Primăriei. Guvernul nu are posturi vacante de membru al Executivului."

Daniel Vodă a mai adăugat că primarul capitalei este ales să reprezinte interesele Chișinăului, iar Guvernul prin votul politic din Parlament reprezintă interesul național. „Cumulul de funcții contravine principiilor de incompatibilitate și separare a puterilor”, a punctat Vodă.

Opinia ta contează. Comentează!