Dronele ucrainene au atacat pentru a patra oară în ultima lună portul rus Tuapse de la Marea Neagră
Dronele ucrainene au atacat pentru a patra oară în ultima lună portul rus Tuapse de la Marea Neagră. Anunțul a fost făcut de comandantul forțelor de drone de la Kiev, Robert Brovdi. În urma celui din urmă atac, pentru stingerea incendiului au fost antrenați 128 de pompieri cu 41 de autospeciale. Rafinăria prelucrează anual aproximativ 12 milioane de tone de petrol.
Fotografii și imagini video după noul a atac asupra rafinăriei și terminalului maritim au fost distribuite pe rețelele de socializare în dimineața de vineri. Localnicii au raportat explozii și focuri de armă, iar aeroporturile regionale au introdus restricții de zbor. Ulterior, comandamentul operațional al regiunii Krasnodar a informat că un atac cu drone a provocat izbucnirea incendiului la terminalul maritim din Tuapse.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, în noaptea de 1 mai, forțele de apărare aeriană au distrus 141-a de drone ucrainene deasupra regiunilor Belgorod, Kursk, Breansk, Rostov, Kaluga, Smolensk, Moscova, Krasnodar, Crimeea anexată, precum și deasupra apelor Mării Negre și Mării Azov. Acesta este al patrulea atac asupra infrastructurii petroliere din Tuapse de la mijlocul lunii aprilie. După loviturile cu drone asupra rafinăriei din 16 și 20 aprilie, fumul a ajuns în atmosferă, iar din cauza creșterii nivelului apei în râu, produsele petroliere scurse au depășit barajele de protecție și s-au răspândit în Marea Neagră. Ca urmare, în districtul municipal Tuapse a fost declarată stare de urgență la nivel regional. Mai multe imagini publicate pe rețelele de socializare arată consecințele loviturilor asupra rafinăriei de petrol.
Rafinăria de petrol din Tuapse, situată pe coasta Mării Negre în regiunea Krasnodar, prelucrează anual aproximativ 12 milioane de tone de petrol. Ucraina a lansat o campanie de atacuri neîncetate împotriva acestei instalații, în ultimele două săptămâni, punând în pericol stațiunea turistică la începutul sezonului estival. Kievul a intensificat presiunile în interiorul Rusiei în ultimele săptămâni, cu scopul de a distruge rafinăriile, depozitele şi porturile de petrol şi de a paraliza cea mai mare sursă de finanțare a Moscovei pentru războiul său din Ucraina, pe măsură ce prețurile globale au crescut din cauza războiului cu Iranul.








