La două luni de la accidentul mortal de la Bălțați, șoferul se află în libertate
Ancheta în cazul morții unui băiat de 15 ani din satul Bălțați, raionul Ialoveni, care a fost lovit de un microbuz, bate pasul pe loc. Deși au trecut aproximativ două luni de când adolescentul a fost accidentat mortal de către un consilier local, fost primar în satul Țipala, dosarul nu a ajuns pe masa judecătorilor. Mama copilului crede că Ion Cotorobai, care s-ar face vinovat de moartea lui Petru Gheiniță ar încerca să scape de pedeapsă cu ajutorul unor prieteni cu influență.
ANA GHEINIȚĂ, mama băiatului mort: "Au trecut undeva opt săptămâni de când copilul meu stă în cimitir și putrezește, iar Cotorabai Ion stă în libertate. Se plimbă și zâmbește pe la magazine de parcă el nici nu este vinovat. Unde este dreptatea la noi?"
Timp de două luni, mama băiatului a fost chemată la poliție doar o singură dată. Femeia nu cunoaște mai nimic despre anchetă.
ANA GHEINIȚĂ, mama băiatului mort: "Ion Cotorobai a fost primar la noi, dar acum este consilier local. El are multe cunoștințe și rude la pe Ialoveni și toți sunt polițiști. Eu sunt sigură că el a băgat bani ca să scape basma curată.Ca și cum copilul meu este vinovat și el să rămână în libertate."
Femeia este sigură că băiatul ei este victima consilierului local, care conducea cu viteză.
ANA GHEINIȚĂ, mama băiatului mort: "Eu socot că Ion Cotorobai este vinovat, pentru că șoferul când pornește la drum, dar să nu conducă cu viteză. El când merge prin sat conduce cu viteză, cu 120 de km/oră...Șoferul stătea acolo și nici măcar nu a chemat ambulanța. Vitalie Ciubuc a chemat ambulanța când trecea pe drum. Copilul meu a stat 20 de minute jos."
LILIA, locuitoare a satului Bălțați, raionul Ialoveni: "Toți merg cu viteză în sat, respectiv și el. Nu este o excepție ca să meargă încet."
Durerea este și mai mare întrucât fiul femeii a fost grav rănit anul trecut, în urma unei explozii de obuz, dar a scăpat cu viață ca prin minune.
ANA GHEINIȚĂ, mama băiatului mort: "Doctorii l-au făcut din bucăți ca el să fie lângă mine, dar un criminal i-a luat viața."
Am încercat să discutăm cu Ion Cotorabai, care se afla la volanul mașinii, dar acasă nu l-am găsit. La poartă a ieșit soția acestuia, care ne-a spus că bărbatul este plecat la Chișinău.
soția lui Ion Cotorobai: "- Ce vă trebuie el? - Vrem să discutăm cu el referitor la accidentul în care a fost implicat. Puteți să ne spuneți numărul de telefon? - Nu vă spun. - De ce? - Nu vreau."
Am aflat de la consăteni numărul de telefon al lui Cotorobai, dar el nu ne-a răspuns la apel. Nu am aflat nici la ce etapă se află ancheta.
GHENADIE, ofițer de urmărire penală la IP Ialoveni: "- La ce etapă se află ancheta băiatului de la Bălțați? - Chestiile astea nu se discută la telefon. Nu vă pot da răspuns. Este ofițer de presă. - Dumneavoastră sunteți anchetator. - O zi bună."
ANA GHEINIȚĂ, mama băiatului mort: "Eu îmi doresc cel mai mult ca Ion Cotorobai să fie închis. Cum stă copilul meu în mormânt și putrezește, așa el să stea închis."
În ziua de 22 iunie, adolescentul de 15 ani și un prieten de-al său, ambii pe bicicletele, au fost loviți de un microbuz pe șosea, între localitățile Bălțați și Țipala. În urma impactului, Petru Gheiniță a murit pe loc.








