Curtea unui centru de plasament pentru refugiații din Ucraina a devenit, pentru câteva ore, și atelier, și teren de joacă
Curtea unui centru de plasament pentru refugiații din Ucraina a devenit, pentru câteva ore, și atelier, și teren de joacă. Peste 60 de copii refugiați au mâncat clătite, pregătite în fața lor, au primit înghețată, au pictat și au meșterit. Ideea unui asemenea mod de comunicare aparține unui antreprenor, care face jocuri pentru copii.
Mirosul de clătite i-a ademenit pe cei mici în fața camionetei cu mâncare.
Iulia, refugiată din Ucraina cu ai săi doi copii, a venit să facă voluntariat. Misiunea ei a fost ca fiecare copil să primească un pahar cu suc.
Într-un alt colț de curte, doi copii construiau ceva din lemn.
Unul dintre voluntarii veniți din Germania, Fiete Wohlers, îi învăța pe copii să construiască jucării din lemn. Fiete nu cunoaște limba rusă și nici cei mici nu vorbesc nemțește, dar toți cunosc „limbajul jocului”.
Încântați au rămas nu doar copiii, ci și părinții acestora.
Actrița și scriitoarea Katja Riemann, venită din Germania să facă voluntariat, a împărțit copiilor înghețată.
KATJA RIEMANN, actriță: "Am adus acest food truck și idea generală este să mergem în mai multe localități, unde vom găsi refugiați din Ucraina, care locuiesc împreună cu moldovenii și să creăm ceva ce ar semăna cu un centru de comunicare. Să-I facem pe oameni să interacționeze, să mănânce împreună, să gătească împreună bucate speciale."
Ideea unui asemenea mod de comunicare aparține lui Igor Hâncu, un antreprenor, care face jocuri pentru copii.
IGOR HÂNCU, antreprenor: "Ne-am zis că tot vin sărbătorile pascale și dacă tot avem aceste costume, ne-am deghizat și am venit să le facem sărbătoare acestor copii, ca să simtă și ei farmecul sărbătorilor."
Igor Hâncu spune că va organiza astfel de evenimente în toate localitățile unde se află refugiați din Ucraina.








