Jurnalul orei 19, 12 Iunie
Prezentat de Sofia Obadă
Cele mai importante titluri ale ediției:
1. „Vrem să facem film acasă”, au scandat astăzi mai mulți cineaști, în cadrul unei manifestații desfășurate în fața Guvernului. Actori, regizori sau producători, oamenii cer crearea unui „fond cinematografic” funcțional, la fel ca în multe țări occidentale.
2. Tragedie în India. Un avion cu 242 de persoane la bord care zbura la Londra s-a prăbușit la scurt timp după decolarea din Ahmedabad. Potrivit autorităților locale, există un singur supraviețuitor.
3. Fără conștientizarea consecințelor deportărilor staliniste, nu vom avea un viitor. Mesajul a fost transmis de istoricul Octavian Țîcu în ziua în care se fac 84 de ani de la primul val de deportări. Mii de familii au fost separate atunci și au fost supuse unui tratament inuman.
4. Un marș cu genericul „Reducem poluarea cu plastic” a fost organizat astăzi la Edineț. Evenimentul a reunit elevi, profesori și reprezentanți ai societății civile. Aceștia și-au arătat angajamentul comun pentru un viitor mai curat.








