Dosarul „Energocom”, în judecată
Justiţie 9 august 2022, 19:18 | 649

Procuratura Generală a finalizat acțiunile de urmărire penală în episodul „Energocom” incriminat fostului președinte Igor Dodon. Potrivit unui comunicat al instituției, procurorii ar fi identificat probe ce arată caracterul prejudiciabil al contractului de achiziție a energiei electrice. Igor Dodon susține că acuzațiile sunt absurde.

În cadrul acestui dosar penal, fostului președinte i se incriminează săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu în interesul unui grup criminal organizat. Învinuirea se referă la acțiunile lui Dodon în perioada 2008-2009, atunci când deținea funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al Economiei și Comerțului. La rândul său, Dodon acuză guvernarea că ar încerca să „ascundă laudele care nu au fost în urma prezentării raportului de activitate a Guvernului Gavrilița la un an de mandat”.

IGOR DODON, ex-președinte al Republicii Moldova: "După șezătoarea de ieri a celor din PAS în clădirea Guvernului, la care și-au spus povești reciproc, lăudându-se cât de deștepți și buni sunt, acțiune numită de ei „raportul Guvernului la un an de activitate”, au înțeles că laudele n-au dat efect. De aceasta, regimul de la guvernare face ceea ce îi reușește cel mai bine, asmuță procurorii asupra oponenților politici. Juriștii pot explica ușor graba procurorilor de a trimite în judecată acest dosar, chiar și în lipsa probelor. Dar în țara unde justiția este controlată politic, asta mai puțin contează."

Procuratura mai precizează că urmărirea penală continuă în privința unor persoane fizice, companii străine înregistrate în zone offshore, pe contul cărora au fost transferați o parte din banii rezultați din contractul respectiv, unele dintre care sunt parte a grupului criminal organizat condus de Vladimir Plahotniuc, prin intermediul persoanelor sale de încredere, inclusiv Vladimir Andronachi. În urma încheierii acestui contract, statul a fost prejudiciat cu aproximativ 12 milioane de dolari.

Opinia ta contează. Comentează!