Speră la condiții mai bune în blocul lor
În casă plouă ca afară, subsolul e mereu în apă, iar curtea e ca după bombardamente. În astfel de condiții își duc viața locatarii unui bloc din centrul Chișinăului. Clădirea a fost construită în 1958 și nu a fost reparată niciodată capital. Oamenii ar fi încercat să facă niște lucrări cu forțele proprii, dar fără intervenția autorităților puțin ce le reușește. Responsabilii de gestionarea fondului locativ spun însă că nu toți locatarii sunt receptivi.
ANA NEAMȚU, reporter Jurnal TV: "Cu acoperişul stricat, fisuri şi tencuială la pământ. În aceste condiții trăiesc locatarii acestui bloc din centrul capitalei. Deși clădirea are mai bine de 60 de ani, aceasta nu a fost reparată niciodată. Oamenii de aici suporta un adevărat calvar, mai ales în perioadele mai reci sau ploioase."
Locatarii spun că au încercat să repare cu forțele proprii.
Reprezentantul Întreprinderii Municipale pentru Gestionarea Fondului Locativ, responsabil de blocul cu pricina, ne-a declarat că a primit solicitarea oamenilor și că acum o lună a încercat să ia legătura cu locatarii, însă fără succes.
EUGEN CIUCHITU, şef al ÎMGFL nr. 22: "Ei m-au întrebat: „Cum ar urma să fie scara reparată? Care ar fi designul?”. Le-am trimis o fotografie și i-am invitat la alt bloc locativ ca să vadă cum au fost efectuate lucrările. I-am întrebat dacă le place cum au fost efectuate lucrările. Ei au zis: „Bine, suntem de acord”, după care nu au mai revenit și nu au mai apelat."
Despre acoperișul stricat, întreprinderea responsabilă a fost sesizată acum o lună, după o ploaie torențială. „Înainte de intemperii, acoperișul era în stare bună”, ne-a spus Eugen Ciuchitu. „Este o porțiune foarte mare de ardezie crăpată și urmează să o schimbăm”, a promis responsabilul de la Gestionarea Fondului Locativ.








