Jurnalul Sportiv, 20 Februarie
Paris Saint-Germain a învins-o, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-3, pe Lille, într-un meci din etapa a 24-a a campionatului Franţei. PSG a fost egalată după ce a condus cu 2-0, iar Lille a preluat chiar conducerea cu 3-2. Messi a adus victoria campioanei Franţei cu o execuţie superbă din lovitură liberă, în minutul 90+5. PSG este lider în clasament, cu 57 de puncte. Lille este pe 5, cu 41 de puncte.
Duelul dintre Barcelona și Cadiz s-a încheiat cu victoria catalanilor, scor 2-0, în etapa cu numărul 22 din La Liga. În urma acestui rezultat, Barcelona își consolidează poziția de lider al clasamentului și ajunge la 59 de puncte, la opt lungimi în fața rivalei Real Madrid. ”Galacticii” s-au impus în fața celor de la Osasuna, 2-0, datorită a două goluri venite în partea secundă. Echipa lui Carlo Ancelotti a făcut deplasarea în Anglia, unde mâine seară se va duela cu Liverpool, în direct la Jurnal TV, într-o partidă din optimile Champions League.
Arsenal s-a impus în fața celor de la Aston Villa, 4-2, într-un meci spectaculos din campionatul Angliei. Arsenal revine pe primul loc astfel în Premier League, peste Manchester City, care a remizat surprinzător cu Nottingham Forest, 1-1. Arsenal are acum un avans de două puncte în fruntaea clasamentului dar și un meci mai puțin disputat. Liverpool s-a împus în fața celor de la Newcastle, 2-0, și se apropie de locurile de Champions League. Pentru ”cormorani” urmează duelul de mâine seară cu Real Madrid din optimile Champions League, meci transmis în direct de Jurnal TV.
Radu Albot, cel mai bun tenismen moldovean din toate timpurile, s-a oprit în semifinalele turneului de la Delray Beach. În penultimul act al competiției moldoveanul a fost învin în trei seturi de sârbul Miomir Kecmanovic, numărul 33 mondial, scor 6-7, 6-3, 2-6. În urma evoluției bune din Statele Unite Albot a adunat 20 de puncte în claamentul ATP și a urcat până pe locul 113. Adică, a făcut un salt de 10 poziții. Delray Beach este singurul turneu din seria ATP pe care Radu Albot a reușit să-l câștige. S-a întâmplat acest lucru în 2019.








