Grav accident la Stăuceni: Două mașini s-au tamponat violent, iar una s-a răsturnat într-un șanț
Un accident grav s-a produs aseară pe strada Calea Orheiului, în apropierea comunei Stăuceni, municipiul Chișinău. Un șofer a pierdut controlul asupra mașinii sale și s-a ciocnit cu un alt automobil. Amănunte aflați în cele ce urmează.
Potrivit poliției, un șofer, care conducea un automobil marca Mercedes, nu a păstrat distanța regulamentară în trafic și a lovit din spate un Nissan. În urma impactului puternic, Nissanul s-a răsturnat pe carosabil, iar Mercedesul a ajuns într-un șanț. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, dar cele două mașini au fost grav avariate. Cazul este investigat, iar șoferul care se face vinovat de producerea accidentului va fi amendat.
Un alt accident a avut loc aseară în apropierea satului Pârlița din raionul Ungheni. Un șofer, care ar fi urcat la volan în stare de ebrietate, a pierdut controlul asupra mașinii sale și a derapat de pe șosea. În consecință, automobilul său a luat foc. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Ungheni, accidentul s-a produs pe traseul Ungheni-Chișinău. La fața locului s-a deplasat un echipaj, care a depistat un automobil Opel Zafira ce ardea ca o torță. Mașina era grav avariată la capotă. În preajma autovehiculului se afla proprietarul, un tânăr de 31 de ani, originar din raionul Ungheni. Conducătorul auto ar fi refuzat categoric să treacă testul de alcoolemie sau să-i fie prelevate probe biologice. Presa locală scrie însă că el s-ar fi aflat în stare de ebrietate. A fost inițiat un proces penal. Dacă se va stabili că șoferul era beat, el riscă dosar penal.








