Zeci de scriitori au fost premiați astăzi pentru contribuția pe care o aduc literaturii
Cultură 17 iunie 2022, 21:29 | 824

Zeci de scriitori au fost premiați astăzi pentru contribuția pe care o aduc în literatură, indiferent de gen. Uniunea Scriitorilor le-a ales pe cele mai remarcabile opere, din toate apărute recent în librării. Cum s-a desfășurat evenimentul, vedeți din reportajul nostru.

Scriitorul Val Butnaru, realizatorul emisiunii ”Vânturile, Valurile” de la Jurnal TV, a luat Premiul Anului 2021 pentru romanul ”Hipnotic”.

VAL BUTNARU, scriitor: "”Hipnotic” este un roman, pe care mi l-am dorit tot timpul să-l scriu, fără să știu acest lucru. De ce? Pentru că eu niciodată nu am să pot să-l repovestesc sau să explic măcar ce am avut în vedere prin acest roman. Probabil că l-am scris fiind și eu în această stare."

Bucuroși să-și ridice premiile au fost și alți scriitori.

MARIA PILCHIN, scriitoare, critic literar: "E un premiu important și mi se pare că orice scriitor atunci când scoate o carte visează la un premiu, ceilalți care nu recunosc nu sunt sinceri sau nu au ajuns la o împăcare cu sine. Acest premiu este mai degrabă o recunoaștere, o creditare din partea breslei, pentru că juriul e format din scriitori, critici profesioniști."

ARCADIE SUCEVEANU, scriitor: "Este un premiu deosebit, un premiu care constituie un moment de bilanț, un moment de retrospectivă. Eu, în calitate de fost președinte al Uniunii Scriitorilor, am acordat foarte multe premii și nu-mi imaginam niciodată că premiul ”Opera Omnia” atunci când va fi să fiu eu personajul și deținătorul acestui premiu, îmi va produce atâtea emoții."

ALEXANDRU VAKULOVSKI, scriitor: "Mă simt onorat că am primit acest premiu, pentru că e un roman la care am lucrat destul de mult. E cel mai documentat roman al meu și mă simt onorat."

Importanța evenimentului a fost menționată de către președintele Uniunii Scriitorilor, Teo Chiriac.

TEO CHIRIAC, președintele Uniunii Scriitorilor: "Acest eveniment a fost precedat de o muncă importantă, una titanică, dacă vreți, pentru că colegii noștri, pe parcursul anului 2021, au editat niște cărți importante, după care vine juriul Uniunii Scriitorilor, care a citit, a dezbătut, a deliberat și a decis asupra celor mai bune cărți apărute în anul literar 2021."

„Gala Premiilor Literare” este un bilanț și, totodată, o sărbătoare a scrisului artistic, urmărind promovarea, evidențierea și aprecierea cărților și autorilor, care au avut o prestanță deosebită pe parcursul anului încheiat.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE