Președintele BERD anticipează un amplu program de finanțare pentru Republica Moldova în 2022
Economic 21 ianuarie 2022, 15:53 | 1246

Președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare anticipează un amplu program de investiții în Republica Moldova în anul 2022. Acesta va fi combinat cu sprijinul în domeniul politicilor economice cheie pentru a ajuta țara să avanseze pe calea reformelor, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Odile Renaud-Basso a efectuat prima sa vizită oficială în Republica Moldova în perioada 18-20 ianuarie. Potrivit comunicatului, economia moldovenească urmează să-și revină în pofida incertitudinilor, iar BERD se așteaptă ca PIB-ul să crească cu 4,0% în 2022. Mai mult, banca se angajează să aibă un nivel ridicat de implicare, similar cu 2021, când investițiile în mai multe sectoare s-au ridicat la peste 100 de milioane de euro, aducând investițiile pe parcursul celor trei ani la 300 de milioane de euro.

O majoritate covârșitoare a finanțării din 2021 a fost canalizată spre proiecte de sustenabilitate, iar o treime a fost dedicată întreprinderilor mici și medii și a fost acordată prin intermediul băncilor locale. Implementarea proiectelor de infrastructură a înregistrat progrese încurajatoare. BERD a reușit să deburseze tranșe noi ale împrumuturilor semnate anterior pentru a sprijini construcția drumurilor, eficiența energetică în clădirile publice din Chișinău și achiziționarea a noi troleibuze pentru Bălți, se mai arată în comunicatul de presă.

Președintele BERD a recunoscut numeroasele provocări cu care se confruntă Moldova și a promis sprijinul deplin al Băncii în depășirea acestora. Instituția este pregătită să ofere finanțare și asistență tehnică pentru a consolida securitatea energetică și a contribui la diversificarea aprovizionării cu gaze, se mai arată în comunicat. Președintele a reiterat importanța eficienței energetice și a dezvoltării surselor regenerabile de energie, ca modalități principale de reducere a dependenței de importurile de energie.

BERD a investit în Republica Moldova peste 1,54 miliarde de euro prin intermediul a 151 de proiecte. De asemenea, a oferit servicii de consultanță pentru mai mult de 1500 de companii din Moldova pentru a le ajuta să-și îmbunătățească performanța și să se dezvolte.

Opinia ta contează. Comentează!