Jurnalul orei 15, 30 Septembrie
Jurnalul orei 15:00 30 septembrie 2025, 18:06 | 402

Prezentat de Vasile Luchianu

Gabriel Călin, fost candidat pentru scrutinul din 28 septembrie, ar fi fost reținut de procurori într-un dosar privind finanțarea ilegală a concurenților electorali. Gabriel Călin nu a reacționat, deocamdată, dar unul dintre colegii de partid al acestuia a confirmat că este vizat în anchetă.

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, ar urma să pronunțe peste aproximativ o oră sentința în dosarul Marina Tauber, acuzată de finanțarea ilegală a Partidului Șor, declarat în afara legii. Procurorii cer 13 ani de detenție pentru fostul deputat. Sentința va fi pronunțată în lipsa lui Tauber, care s-ar afla la Moscova.

Protestul organizat ieri de Blocul Patriotic s-a încheiat la... poliție. Cel puțin acolo au ajuns circa 30 de participanți la manifestație. Cei mai mulți dintre cei care au fost duși la inspectoratele de poliție sunt originari din regiunea transnistreană. În total, au fost întocmite 24 de procese-verbale pentru încălcarea regulilor privind întrunirile publice, huliganism și implicarea copiilor în acțiuni de protest. Reprezentanții formațiunii nu au răspuns la apelurile noastre pentru un comentariu.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie