Jurnalul orei 15, 22 Septembrie
Prezentat de Călin Jucovschi
Oamenii legii au descins în această dimineață cu percheziții în patru instituții penitenciare din țară.
Un adolescent și-a pierdut viața într-un accident în timp ce conducea un ATV. Tragedia s-a produs în raionul Rezina. Urmează detalii și alte știri pe scurt.
Fostul deputat Constantin Țuțu, cercetat pentru trafic de influență și îmbogățire ilicită, a fost anunțat în căutare. Decizia a fost luată astăzi de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit procurorilor, instanța a admis parțial cererea acuzării ca urmare a faptului că fostul parlamentar ar fi părăsit ilegal Grecia și s-ar fi stabilit în regiunea transnistreană. De altfel, acesta ar fi fost surprins la terasa unui local din Tiraspol.








