Jurnalul orei 17, 20 Septembrie
Jurnalul orei 17:00 20 septembrie 2021, 03:00 | 876

Prezentat de Vasile Luchianu

Găgăuzii și-au ales duminică reprezentanții în parlamentul local. Din cele 35 de circumscripții electorale, doar în 17 au fost aleși deputații. 18 fotolii în Adunarea Populară de la Comrat rămân deocamdată libere. În şase circumscripţii vor avea loc alegeri noi, deoarece participarea la vot a fost sub pragul de validare de 33,3 la sută, iar în alte 12 circumscripţii va fi organizat turul doi în data de 3 octombrie.

Peste 57 de mii de oameni au votat în cadrul alegerilor legislative organizate de Federația Rusă în stânga Nistrului, fără acordul Chișinăului. Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a solicitat Moscovei să se abțină de la deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană, dar apelul a fost ignorat, ca și în alte cazuri. Asociația Promo-LEX i-a recomandat Ministerului de Externe să-l convoace pentru explicații, conform procedurilor diplomatice, pe ambasadorul Rusiei la Chișinău.

Un atac armat s-a produs astăzi într-o universitate din orașul Perm, din Rusia. Sunt cel puțin opt morți și aproape 20 de răniți. În rețea au fost plasate imagini cu un individ îmbrăcat complet în nergu, deschizând focul şi îndreptându-se spre intrarea unei clădiri. Atacatorul a fost rănit, înainte să fie arestat, a anunţat Comitetul de anchetă rus.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie
LIVE