Jurnalul orei 15, 30 Septembrie
Jurnalul orei 15:00 30 septembrie 2026, 16:33 | 85

Prezentat de Vasile Luchianu

Criza apei pe Nistru intră într-o etapă critică. Ucraina a anunțat că nu mai poate asigura debitul minim, convenit pentru Republica Moldova, deoarece rezervele lacului de la Novodnestrovsk sunt aproape epuizate. La rândul său, Guvernul de la Chișinău precizează că nu este vorba despre o decizie politică, ci despre efectele unei secete fără precedent. Deocamdată, capitala este alimentată cu apă în regim normal, însă reducerea debitului s-ar putea face resimțită la Dubăsari în următoarele zile.

Energocom a decis să rezilieze contractul de închiriere a actualului sediu și să mute compania într-un alt spațiu. Asta după ce întreprinderea de stat a fost criticată pentru că achită anual peste șase milioane de lei pentru chiria clădirii de peste 2.200 de metri pătrați de pe strada Ion Creangă. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, menționează însă că decizia nu ține atât de prețul mare pentru sediu, cât de îngrijorările privind transparența. Banii ajungeau la partenera omului de afaceri Arcadie Topalo, vizat într-un dosar penal.

Durata examenului practic pentru permisul auto urmează să crească de la 25 la 30 de minute. De asemenea, candidații ar urma să fie evaluați în mai multe situații din trafic, iar pentru motocicliști sunt prevăzute exerciții suplimentare. Noile prevederi au fost elaborate de Ministerul Educației și Agenția Servicii Publice și sunt supuse consultărilor publice. Unii salută inițiativa, în timp ce alții consideră că aceste modificări vor face examenul mai dificil.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie