Chișinăul este ”o capitală ieftină în topul celor mai scumpe”, afirmă experții de la Numbeo
Social 18 februarie 2022, 19:40 | 1057

Chișinăul este, potrivit unor experți internaționali, ”o capitală ieftină în topul celor mai scumpe”. Puterea de cumpărare aici este mică, aflându-ne la coada clasamentului. Acolo se află și salariile. Oamenii spun că pentru a face față scumpirilor, au nevoie și de remunerații ca în occident.

Potrivit site-ului internațional Numbeo, o familie din patru persoane din Chișinău poate să o ducă bine cu 27 de mii 173 lei lunar, dacă se face excepție pentru plata chiriei. O singură persoană s-ar descurca și cu opt mii de lei pe lună, dacă aceasta are un spațiu locativ. Produsele alimentare în Chișinău sunt mai ieftine, în comparație cu alte orașe europene. Un litru de lapte costă aproape 14 lei. O pâine costă ceva mai mult de șase lei, iar 12 ouă pot fi cumpărate cu 26 lei și 56 bani... Chișinăul este la coada clasamentului, având unele dintre cele mai ieftine servicii - transportul public sau produsele alimentare, afirmă experții de la Numbeo.

Locuitorii Chișinăului au altă părere. Oamenii spun că prețurile de aici sunt exagerate.

Comparativ cu locuitorii unor orașe-capitală, un chișinăuian plătește mai scump pentru facturile de întreținere - în jur de două mii 600 de lei pentru electricitate, apă și gaz. Cei din Kiev sau București plătesc puțin peste două mii de lei pentru utilități.

Avem un nivel redus al calității vieții și o putere mică de cumpărare, iar acest fapt îi determină pe cetățenii să perceapă viața ca fiind scumpă, spun experții economici de la Chișinău.

ROMAN CHIRCA, expert economic: "Avem o economie mică și cu o dependență mare de import. Respectiv, aceleași mărfuri europene la noi au adăugate anumite costuri suplimentare și limitările nu ne permit să importăm în cantități mari, care ar fi mai ieftine. Costul vieții este mai mare, pentru că salariile sunt mai mici decât media europeană, iar prețurile pentru multe produse sunt mai înalte."

Salariul mediu pe economie în Republica Moldova de 9 mii 900 de lei. Un apartament în centrul Chișinăului se apropie de prețul celui găsit în alte orașe europene. Pentru un metru pătrat trebuie să scoatem din buzunar peste 1200 de euro. ”Pentru a cumpăra un apartament de 50 de metri pătrați în centrul orașului, trebuie să punem deoparte salariul timp de zece, ca să ni-l permitem”, ne-au declarat cetățenii.

Călătoria cu transportul public al Chișinăului este printre cele mai ieftine. Bucureștenii plătesc de șase ori mai mult. Este mult de lucru la capitolul modernizare, spun oamenii.

Chișinăul este singura localitate din Republica Moldova inclusă în clasamentul site-ului internațional Numbeo. Acesta vizează vizează alte din România. Cluj-Napoca ocupă locul 18, Bucureștiul – 19, Constanța – 28. În Ucraina, Kievul este pe locul 37, iar Odesa – pe 45. Clasamentul se bazează pe calcule procentuale, unde New-Yorkul reprezintă standardul de 100 de procente. Cel mai scump oraș din Europa Centrală și de Est este Praga.

Opinia ta contează. Comentează!