Accident cu 29 de răniți în Franța
29 de oameni au fost răniți, patru dintre ei fiind în stare gravă, în urma unui accident produs pe o autostradă din nordul Franţei. Victimele se aflau într-un autocar care a pornit din Paris și se îndrepta spre Londra. Detalii aflați din următorul grupaj de știri.
FRANȚA Potrivit presei franceze, autocarul a derapat într-o curbă pe carosabilul umed, s-a izbit de o barieră şi apoi s-a răsturnat. La bord se aflau 33 de persoane din opt țări, printre care și doi cetățeni români. 29 de oameni au fost răniți, patru dintre ei fiind în stare critică. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție, iar răniții au fost transportați la spital. Poliția franceză a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.
INDIA În capitala Indiei, New Delhi, a fost decretată stare de urgență din cauza poluării excesive. Nivelul de particule toxice din aer este de peste 20 de ori mai mare decât valoarea maximă admisă. Autoritățile locale invocă o combinaţie între smog şi fumul de la artificiile trase în timpul unui festival hindus, organizat recent. O altă problemă o reprezintă fumul de pe urma incendierii terenurilor agricole din apropierea orașului. În aceste condiții, școlile au fost închise, iar cinci milioane de măşti au fost distribuite elevilor. Totodată, au fost luate măsuri în privința circulaţiei rutiere. O zi prin oraș circulă doar maşinile cu numere pare, iar în altă zi -cele cu numere impare.
MAREA BRITANIE Poliţia din Vietnam a arestat opt persoane despre care se crede că ar fi implicate în cazul celor 39 de imigranţi găsiţi morţi într-un camion în apropierea Londrei. Asta după ce Guvernul de la Hanoi a condamnat în termeni vehemenţi acţiunile de trafic de persoane şi a promis că va face tot ce îi stă în putință pentru pedepsirea liderilor reţelelor de profil. Între timp, poliţia britanică a confirmat că toate cele 39 de victime sunt cetăţeni vietnamezi, iar o tânără de 26 de ani a fost deja identificată.








