Studenții de la USM au protestat astăzi împotriva orelor online
Social 2 decembrie 2021, 20:00 | 1051

Zeci de studenți au manifestat astăzi în fața blocului administrativ al Universității de Stat din Moldova. Tinerii sunt nemulțumiți că trebuie să susțină examenele cu prezență fizică, în timp ce studenți de la alte instituții de învățământ vor face același lucru în regim online. Protestatarii s-au arătat îngrijorați și de faptul că rata de vaccinare anti-COVID-19 este foarte joasă în rândul studenților, iar examenele ”față în față” ar putea contribui la răspândirea virusului.

Decizia Consiliul de Administrație a Universității de Stat din Moldova de a organiza sesiunea de iarnă în format fizic i-a nemulțumit pe mulți studenți. Cei mai deranjați s-au dovedit a fi cei din localitățile îndepărtate, care vor trebui să suporte cheltuieli pentru a veni la examene.

ION BULGAG, student la Facultatea de Drept: "Unul din motivele pentru care am venit aici să protestăm este faptul că mulți studenți au fost puși în dificultate, în special cei care nu locuiesc în municipiul Chișinău. Da, universitatea pune la dispoziție câteva locuri în cămin, dar totuși, există foarte mulți studenți care sunt nevoiți să-și caute chirie, să cheltuie bani pentru transport. Să înțelegem că trebuie să ne luăm lumea în cap și să venim pentru câteva zile la Chișinău ca să susținem un examen."

Prezența fizică la examen ar putea provoca răspândirea COVID-19, consideră protestatarii.

CEZARA BUDU, studenta la Facultatea de Relații Internațională: "Pandemia este unul din motivele noastre principale pentru care am venit aici. Faptul că Chișinăul a ieșit din cod roșu, iar acum suntem în zonă verde nu este un motiv atât de importat, pentru că USM nu este universitate unde învață doar tineri din Chișinău, dar vin din toată țara și acest lucru ar trebui luat în considerare."

Manifestanții au fost chemați să discute problema cu rectorul USM, Igor Șarov. Acesta a explicat de ce examenele nu se pot fi în regim online.

IGOR ȘAROV, rectorul USM: "Suntem în condițiile unui război împotriva COVID-19, este stare de urgență în sănătate publică până pe data de 15 ianuarie și aceasta este decizia CNESP, care prevede expres că examenele vor fi cu prezență fizică. Deci, mesajul care vine din partea dumneavoastră este ca eu să încalc legea? Eu nu am s-o încalc, dar am s-o respect."

Unul dintre studenți a făcut trimitere la experiența altor instituții de învățământ superior.

IGOR ȘAROV, rectorul USM: "Este decizia colegilor mei de la alte universități pe care nu vreau să o comentez. Plus la toate, această decizie a fost luată înainte de a ieși decizia CNESP. Noi am făcut dezbateri largi pe parcursul săptămânii trecute, ne-am întâlnit cu mai mulți studenți, iar în continuare rămâne valabil ordinul care a fost semnat de mine după decizia CNESP."

Potrivit rectorului USM, 85 la sută dintre profesorii de la Universitatea de Stat au fost imunizați împotriva virusului SARS-CoV-2, iar rata de vaccinare în rândul studenților a crescut de la 20 la 45 la sită. Pentru a evita aglomerarea, în aceeași zi se vor organiza trei examene, la ore diferite.

Opinia ta contează. Comentează!