Zeci de mii de oameni s-au adunat ieri în capitala Bulgariei şi în alte câteva oraşe, nemulțumiți de planul bugetar pentru 2026
Externe 2 decembrie 2025, 15:45 | 121

Guvernul Bulgariei a anunțat azi că renunță definitiv la proiectul de buget pentru anul 2026. Decizia a fost luată după ce aproximativ 100.000 de cetățeni au participat luni seară la cele mai ample mișcări de stradă din țară din ultimele decenii, scrie Euronews. Unii protestatari s-au confruntat cu poliţia şi au aruncat cu pietre, sticle şi petarde.

Zeci de mii de oameni au inundat străzile din Sofia, Plovdiv, Burgas, Veliko Tărnovo, Varna, Ruse și alte orașe mari din țară. Nemulțumirea a fost provocată de refuzul autorităților de a retrage proiectul de buget pe 2026 și reflectă un dezacord general față de modul în care este guvernată țara.

Oamenii au strigat „Mafia” și „Demisie” la adresa guvernului. Confruntări cu poliția au izbucnit când manifestanți mascați au tras cu pietre și petarde asupra polițiștilor.

Poliția a replicat cu grenade lacrimogene și a arestat mai mulți manifestanți.

Principala revendicare a protestatarilor este retragerea definitivă a actualului proiect de buget pentru 2026, dar și demisia guvernului minoritar. Planul de buget, primul calculat în euro, prevedea o creștere semnificativă a cheltuielilor care ar fi fost decontate prin creșteri de taxe pentru companii și sporirea cotizațiilor la asigurările sociale pentru angajați. Pe 28 noiembrie, în urma unor proteste similare, guvernul minoritar al lui Rosen Jeliazkov s-a angajat să retrimită parlamentului planul de cheltuieli pentru 2026, cu scopul de a acorda mai mult timp consultărilor cu partidele de opoziţie, sindicatele şi angajatorii.

În urma protestelor iscate, președintele bulgar Rumen Radev a reacționat, cerând demisia actualului guvern, dar și alegeri anticipate. Într-un mesaj pe Facebook, Radev a precizat că ciocnirile sunt „provocare mafiotă”, cerând încetarea violențelor și respectarea legii. „Nu este vorba de o ciocnire între poliție și protestatari, ci de o provocare din partea mafiei. Violența trebuie să înceteze. Există o singură cale de ieșire: demisia și alegeri anticipate”, a încheiat Radev în mesajul publicat în noaptea de luni spre marți.

Opinia ta contează. Comentează!