Grigore Caramalac, cunoscut în Republica Moldova ca lider interlop, critică de la Moscova guvernarea de la Chișinău
Social 20 februarie 2023, 15:28 | 3872

Grigorie Caramalac, poreclit în lumea criminală drept ”Bulgarul”, și căutat de autorități de la Chișinău pentru a fi tras la răspundere penală, a devenit activ pe internet. În mesajele trimise de la Moscova, unde se ascunde, Cramalac blamează guvernarea de la Chișinău pentru orientarea sa pro-occidentală. Acum doi ani, Centrul cooperare polițienească internațională de la Chișinău anunța că numele interlopului ar urma să apară pe site-ul Interpol. Până astăzi, acest lucru încă nu a fost confirmat.

Pe pagina de Facebook a Fundaţiei Ifavis, fondată și condusă de Grigore Caramalac a fost publicat un discurs al acestuia, prezentat ca ”om de afaceri și filantrop”, fondatorul și președintele Fondului internațional de asistență pentru veteranii din sport „IFAVIS”, vicepreședintele Federației Ruse de Lupte, asistentul senatorului din regiunea Kursk, Alexandr Brîksin”.

Caramalac susține că „evenimentele care au loc în Republica Moldova sunt inspirate din cercurile politice rusofobe americane și europene, și au drept scop transformarea acestei republici într-un alt nod sângerând, conform scenariului ucrainean”.

Dintr-o altă postare, aflăm că Grigore Caramalac organizează în oraşul Melitopol, aflat sub ocupație rusească, o „acțiune sportivă și patriotică rusească”, programată pentru 25 februarie. În postare este scris că inițiativa lui Caramalac este susținută de administrația pro-Kremlin a regiunii Zaporoje, ocupată de ruși. Ambele postări sunt însoțite de comentarii, unele din ele din partea unor moldoveni, în care este justificat războiul din Ucraina.

Fundaţia Ifavis are o filială în Republica Moldova, condusă de Valerian Zabolotnîi, condamnat inițial la ani grei de închisoare pentru presupusă tentativă de omor a oligarhului Vladimir Plahotniuc, apoi achitat de instanță după căderea regimului condus de oligarh. Fundația respectivă apare în calitate de sponsor al unor cluburi de luptă și sportivi de performanță din Republica Moldova.

Grigore Caramalac este dat în căutare internațională de către autoritățile de la Chișinău. Acesta figurează în două dosare penale – pentru fapte de șantaj și tentativă de crimă comise în anii 2016-2017. Acum doi ani, Centrul cooperare polițienească internațională de la Chișinău, anunța că numele interlopului ar urma să apară pe site-ul Interpol. Până astăzi, acest lucru încă nu a fost confirmat. Șeful centrului, Viorel Țentiu, ne-a spus că atâta timp cât Caramalac se află în Rusia el nu poate fi reținut și extrădat, întrucât are cetățenie rusească.

VOREL ȚENTIU, șeful Centrului cooperare polițienească internațională: "Cum v-am spus dumneavoastră și atunci, el figurează ca fiind căutat pentru arest și extrădare. Trebuie să verific dacă cei de la secretariatul general au acceptat ca el să fie plasat pe pagina web a organizației. - De atunci nu ați primit niciun răspuns? - Trebuie să verific. Nu îmi aduc aminte și nici nu vreau să vă mint. Voi verifica să văd dacă este sau nu."

Caramalac a obținut cetățenie rusească de la fostul lider de la Kremlin, Dmitri Medvedev, în august 2008.

Pe numele lui Grigore Caramalac au fost deschise mai multe dosare. Acesta era acuzat că în anii 90 conducea o grupare criminală, care ar fi săvârșit o serie de omoruri și jafuri, răpiri de persoane, șantaj, estorcare de bani și banditism. În 2004, presa a scris că pe numele lui Grigore Caramalac a fost deschis un dosar penal și în Rusia, pe aceleași fapte: banditism și tentative de asasinat. În 2008, dosarul a fost clasat, din lipsa componentelor de infracțiune, anul în care a devenit cetățean rus.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie