Jurnalul orei 17, 7 Februarie
Jurnalul orei 17:00 7 februarie 2022, 18:08 | 847

Prezentat de Eugenia Apostu

Peste 90 de cauze penale au fost inițiate în Republica Moldova pentru falsificarea certificatelor de vaccinare. În aceste condiții, Uniunea Europeană ar putea să nu ne mai recunoască certificatele în spațiul comunitar, anunță autoritățile de la Chișinău. Potrivit Ministerului Sănătății, până acum doar unei singure persoane i-a fost restricționat accesul la registrul electronic în legătură cu falsificarea certificatelor de vaccinare.

Peste 100 de certificate de vaccinare anti-COVID ar fi fost eliberate ilegal anul trecut de către angajații spitalul „Sfânta Treime” din Chișinău persoanelor aflate peste hotare. Așa informa dimineață Procuratura Generală. Ofițerul de presă al Spitalului „Sfânta Treime” a dezmințit însă această informație, iar ulterior și Procuratura a emis un nou comunicat în care recunoaște că a greșit și că acțiunile procesuale îi vizează, de fapt, pe unii angajați ai Asociației Medicale Teritoriale Râșcani.

Medicul obstetrician-ginecolog Vadim Scarlat a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare pentru malpraxis, dar a fost lăsat să profeseze în continuare. Acesta a fost sancționat în 2019 de Judecătoria Chișinău cu amendă de 115 mii de lei pentru că ar fi transmis 2 000 de euro unui judecător în schimbul unei decizii favorabile medicului. Decizia de condamnare a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe 31 ianuarie curent, dar a fost comunicată presei abia astăzi.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie