Părinții care nu și-au înscris până acum copiii în clasa I mai au la dispoziție zece zile pentru a depune cererile
Social 20 august 2026, 20:32 | 80

Părinții care nu și-au înscris până acum copiii în clasa I mai au la dispoziție zece zile pentru a depune cererile. Ultima etapă de înscriere în școlile din Chișinău se desfășoară în perioada 20-30 august exclusiv online și este valabilă doar pentru instituțiile în care au rămas locuri disponibile.

Cererile pot fi depuse pe platforma escoala.chisinau.md, iar fiecare instituție de învățământ va indica numărul de locuri rămase. În școlile în care toate locurile au fost ocupate, înscrierea va fi sistată. Dosarele vor fi examinate direct de instituțiile de învățământ. Dacă numărul solicitărilor va fi mai mare decât numărul de locuri disponibile, școala va trebui să ceară acordul Direcției generale educație, tineret și sport pentru admiterea unui număr mai mare de elevi decât cel planificat. Pentru anul de studii 2026-2027, în cele 122 de școli publice din Chișinău au fost planificate peste zece mii de locuri. După primele două etape, au fost înmatriculați 8.490 de copii, dintre care 3.094 în prima etapă și 5.396 în cea de-a doua. În școlile municipale au fost înscriși și 238 de copii refugiați din Ucraina. În prezent, în instituțiile publice au mai rămas 1.522 de locuri, iar în cele private – 153 de locuri. Până pe 30 august, va fi analizată situația copiilor care nu au fost înscriși în nicio instituție de învățământ.

Opinia ta contează. Comentează!