Un tânăr de 18 ani, care conducea motocicleta în stare de ebrietate și fără permis de conducere, a intrat într-o mașină a poliției
Un tânăr de 18 ani, care conducea motocicleta în stare de ebrietate și fără permis de conducere, a intrat în plin într-o mașină a poliției, aflată în misiune. Iar asta nu e tot. La scurt timp după producerea accidentului, mai multe persoane au vandalizat vehiculul oamenilor legii.
Totul s-a întâmplat în satul Mărinești din raionul Sângerei. Potrivit anchetei, tânărul de 18 ani conducea o motocicletă neînmatriculată și s-a tamponat în mașina de serviciu a poliției. În acel moment, oamenii legii se deplasau la o intervenție, având semnalele sonore și luminoase puse în funcțiune.
În urma testării alcoolscopice, s-a constatat că tânărul avea o concentrație de 0,18 miligrame per litru de alcool în aerul expirat. De asemenea, acesta nu deținea permis de conducere.
La scurt timp după producerea accidentului, un grup de persoane a deteriorat mașina poliției. Potrivit oamenilor legii, acțiunile au fost comise din intenții huliganice.
Pe lângă pornirea unei anchete în cazul accidentului rutier, polițiștii au inițiat un proces penal pentru huliganism. Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului și persoanele implicate.








