Biden i-a grațiat pe Chip şi Chocolate
Externe 22 noiembrie 2022, 19:58 | 561

Joe Biden a făcut uz de prerogativele sale prezidenţiale pentru a graţia doi curcani din Carolina de Nord, înainte de marea sărbătoare familială de Ziua Recunoştinţei, unde aceste păsări sunt în mod tradiţional gătite, scrie AFP. "Aceasta este o pasăre frumoasă", a exclamat preşedintele Biden în timp ce curcanul "Chocolate", de 21 de kilograme, era aşezat pe o masă. Ceremonia, într-o atmosferă destinsă, este o tradiţie anuală la Casa Albă şi adesea prilej pentru câteva glume.

"Chip" şi "Chocolate", doi mari curcani albi, au primit numele după aroma preferată de îngheţată a lui Joe Biden, despre care el le-a spus elevilor prezenţi la eveniment. Biden a menţionat, de asemenea, modul în care pandemia de COVID-19 a restricţionat sever astfel de sărbători pentru americani în ultimii ani şi i-a îndemnat pe invitaţii săi să arate recunoştinţă faţă de cei care i-au protejat în timpul crizei sanitare, mai ales medicii, asistentele şi oamenii de ştiinţă. "În urmă cu doi ani, nici nu puteam sărbători Ziua Recunoştinţei cu mari reuniuni în familie. Acum putem face asta", şi-a exprimat el mulţumirea.

Ziua Recunoștinței este o sărbătoare anuală de o zi, în care se mulțumește pentru bogăția recoltei din acel an. Ea se sărbătorește în cea mai mare parte a Americii de Nord. Este o sărbătoare a familiei. În Statele Unite, majoritatea firmelor sunt închise joi și vineri în săptămâna cu Thanksgiving, pentru a permite angajaților să se reunească cu familia.

Curcanul joacă un rol central în celebrarea Zilei Recunoștinței, iar din această cauză sărbătoarea mai poartă numele și de “Ziua Curcanului”. O tradiție practicată cu ocazia acestei sărbători este grațierea, de către președintele american, a unui curcan. Gestul este simbolic, iar curcanul salvat nu va ajunge pe masă, ci într-o fermă istorică, în care își va continua liniștit existența.

În decembrie 1941, Congresul Statelor Unite a adoptat o rezoluție prin care a IV-a zi de joi din noiembrie devine oficial sărbătoare națională. Se organizează parade de Ziua Recunoștinței, cu ocazia cărora defilează de obicei fanfare școlare și se prezintă diferite care alegorice. Mâncărurile tradiționale de Ziua Recunoștinței sunt curcanul umplut (fript, afumat sau la cuptor), jambon, piure de cartofi, batați, porumb copt și plăcinta cu dovleac.

Încă de pe vremea președintelui Harry Truman corporația crescătorilor americani de curcani prezintă o pasăre președintelui, dar abia din timpul președintelui George Bush senior, 1989, președinția grațiază un curcan.

Opinia ta contează. Comentează!