Jurnalul orei 17, 27 Decembrie
Jurnalul orei 17:00 27 decembrie 2021, 18:26 | 1412

Prezentat de Vasile Luchianu

Cabinetul de Miniștri urmează să decidă miercuri, prin hotărâre, prelungirea cu încă jumătate de an a termenului în care firmele și persoanele din stânga Nistrului pot importa mărfuri prin frontiera moldo-ucraineană fără un control riguros și fără să achite taxe în bugetul de stat al Republicii Moldova. Fostul deputat Alexandru Slusari spune că inițiativa reprezintă o nouă cedare în fața regimului separatist de la Tiraspol, iar fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, atenționează asupra riscurilor de corupție.

Meteorologii au emis o alertă de ninsori și troiene, care se vor transforma treptat în ploi și polei în următoarele 12 ore. Până mâine dimineață, se prevăd precipitații puternice predominant sub formă de lapoviță și ninsoare. Pe drumuri se vor forma troiene. Vremea rea a făcut deja victime în Moldova. Un tânăr de 20 de ani a murit, după ce mașina sa a derapat și s-a izbit într-un camion. Accidentul s-a produs în această dimineață, sub un pod din apropierea orașului Cricova. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgență, în ultimele 24 de ore, salvatorii au intervenit în 33 de situații de risc.

Peste 4000 de turiști moldoveni au rămas fără vacanțe în Grecia în ultimii doi ani din cauza pandemiei. Mai grav este că majoritatea nu și-a primit până acum banii pentru sejururile anulate. Agențiile de turism din Moldova datorează clienților peste un milion de euro. Reprezentanții acestora susțin că încă nu au primit banii de la partenerii eleni și cer autorităților să prelungească termenul de restituire a plăților către călători.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie