Activitatea CSM va fi deblocată
Justiţie 27 martie 2023, 17:28 | 559

Activitatea Consiliului Superior al Magistraturii va fi deblocată în această săptămână, a declarat astăzi președintele Parlamentului, Igor Grosu. Comisia juridică numiri și imunități i-a intervievat tot astăzi pe cei trei candidați non-judecători pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Este vorba de Tatiana Ciaglic, Alexandru Postică și Ion Guzun. Parlamentul îi va numi în funcții la ședința plenară din 30 martie, a precizat Igor Grosu.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Chiar și în componența redusă acesta va purcede la deblocarea anumitor procese din justiție. De exemplu, anunțarea concursului pentru suplinirea funcției de judecători la noua Curte Supremă de Justiție."

În context, Igor Grosu i-a îndemnat pe magistrați să se prezinte la continuarea ședinței Adunării Generale a Judecătorilor, programată pentru ziua de 28 aprilie. Un alt proiect, care va fi dezbătut în această săptămână este cel referitor la Curtea Supremă de Justiție, care urmează a fi votat în lectură finală.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Este vorba de un pachet de modificări, care prevede noul model de funcționare a Curții, care devine o Curte de casație după competență. Se va pronunța doar în dosare de importanță majoră. De asemenea componența Curții va fi modificată, va fi compusă din judecători și non-judecători. Raportul va fi de 11 judecători și 9 non-judecători. Astfel numărul membrilor CSJ va fi redus de la 33 la 20."

A doua lege care vizează Curtea Supremă de Justiție ține de evaluarea extraordinară a judecătorilor rămași la CSJ, cinci la număr, dar și a candidaților, care vor aspira să ocupe o funcție la înalta Curte. Va fi creată o nouă Comisie, care își va începe activitatea în luna mai, a spus președintele Parlamentului.

Deputații vor vota săptămâna aceasta în prima lectură și modificările legislației care propune delimitarea competențelor Procuraturii Anticorupție, care va investiga cazurile de rezonanță, iar CNA va investiga cazurile de corupție sistemică. De asemenea, deputații sunt în plin proces de pregătire a cadrului legal de creare a Curții Anticorupție.

Președintele Parlamentului a promis că va susține conferințe de presă la începutul săptămânii, în care sunt programate ședințe plenare.

Opinia ta contează. Comentează!