Candidatura lui Lilian Darii a fost avizată pozitiv de Comisia parlamentară pentru politică externă
Politic 22 decembrie 2021, 15:45 | 812

Lilian Darii a fost desemnat ambasador al Republicii Moldova la Moscova. Candidatura lui a fost propusă de Ministerul de Externe și avizată pozitiv de Comisia parlamentară de profil. Asta după ce Darii a primit și agreement-ul din partea Rusiei. Chișinăul urmează să numească un ambasador la Moscova, la mai bine de patru luni de când fostul șef la misiunii diplomatice, socialistul Vladimir Golovatiuc, a fost rechemat din funcție.

În timpul audierilor în Comisia parlamentară pentru politică externă, Lilian Darii a fost întrebat care sunt, în viziunea sa, cele mai mai mari provocări pe care trebuie să le înfrunte Republica Moldova în relația cu Federația Rusă, inclusiv pe dimensiunea crizei energetice și a problemei transnistrene?

LILIAN DARII, ambasador desemnat la Moscova: "Federația Rusă este un actor regional important, dar mai important e că este un actor global care are interese în orice colț al lumii, inclusiv în Republica Moldova. Trebuie să recunoaștem acest fapt și noi trebuie să avem grijă să promovăm interesele noastre chiar și într-o relație cu un partener global important și cel mai sensibil lucru este de a formula corect interesele noastre, în primul rând, ținând cont și de interesele altor actori globali."

Lilian Darii este diplomat de carieră și a fost angajat în serviciul diplomatic al Republicii Moldova din 1998. În perioada 2017-2018 a fost ambasador cu misiuni speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În 2018, Darii a fost numit ambasador în Regatul Belgiei și în calitate de șef al Misiunii Republicii Moldova pe lângă NATO. Fostul ambasadorul al Moldovei în capitala Rusiei, Vladimir Golovatiuc, a fost rechemat din funcție la începutul lunii august curent, după ce a fost acuzat că a hărțuit sexual o angajată din cadrul Ambasadei. Noile autorități de la Chișinău au ținut în secret numele potențialului ambasador la Moscova până la finele lunii noiembrie - atunci când presa rusă a dezvăluit că Chișinăul a cerut agreement-ul pentru Lilian Darii. Tot astăzi, fostul premier interimar, Aureliu Ciocoi, a devenit oficial ambasador al Republicii Moldova în Germania. Un decret în acest sens a fost semnat de președintele Maia Sandu.

Opinia ta contează. Comentează!