Numărul cazurilor de hepatită virală A s-a dublat în Republica Moldova
Numărul cazurilor de hepatită virală A s-a dublat în Republica Moldova. De la începutul anului până în 12 octombrie, autoritățile au înregistrat zece îmbolnăviri, față de cinci în aceeași perioadă a anului trecut. Cazuri de îmbolnăvire au fost raportate în capitală și în trei raioane.
Cele mai multe cazuri, câte patru, au fost raportate în municipiul Chișinău și raionul Florești, iar la Cimișlia și Sângerei - câte unul. Din numărul total al pacienților, patru sunt copii. Hepatita A se poate manifesta prin febră, greață, dureri abdominale și icter, iar la copii poate evolua fără simptome evidente. Infecția se transmite în principal prin apă și alimente contaminate, dar și prin contact direct cu omul infectat. Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire, specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică recomandă spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun, în special înaintea meselor și după folosirea toaletei. Fructele și legumele trebuie spălate bine, iar alimentele – preparate termic. De asemenea, apa trebuie consumată doar din surse sigure. Evoluția hepatitei virale A are caracter ciclic, la intervale de aproximativ opt–zece ani, mai ales în perioada octombrie–decembrie. Ultima majorare semnificativă numărului îmbolnăvirilor a fost înregistrată în 2018.








