Operatorul căilor ferate naţionale din Finlanda va suspenda luni, 28 martie, serviciile între Helsinki şi oraşul St.Petersburg
Operatorul căilor ferate naţionale din Finlanda va suspenda luni, 28 martie, serviciile între Helsinki şi oraşul St. Petersburg din Rusia.
Astfel se închide una dintre ultimele rute de transport public pentru ruşi către Uniunea Europeană, scrie Reuters. Operatorul a primit instrucţiuni din partea statului că nu mai este potrivit să menţină serviciul cunoscut ca Allegro către St. Petersburg, având în vedere sancţiunile impuse Rusiei. Trenurile din Rusia către capitala Finlandei, Helsinki, au fost pline de ruşi de la invadarea Ucrainei şi după ce închiderile reciproce ale spaţiului aerian au întrerupt legăturile de zbor între Rusia şi Uniunea Europeană. Graniţa dintre Finlanda şi Rusia rămâne deschisă pentru traversări cu maşina particulară.








