În primul trimestru al acestui an, numărul creditelor noi a ajuns la aproximativ 80 de mii
Social 24 iulie 2026, 20:53 | 27

Moldovenii se împrumută masiv. În primul trimestru al acestui an, numărul creditelor noi a ajuns la aproximativ 80 de mii sau cu aproape 25 de mii mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea se datorează în special creditelor de consum și percepției că situația economică este suficient de stabilă pentru a lua noi împrumuturi, explică economistul Veaceslav Ioniță. El a subliniat că, în trei luni, moldovenii au luat împrumuturi noi de 8,4 miliarde de lei, ceea ce reprezintă un record absolut.

VEACESLAV IONIȚĂ, economist: "Creșterea calității vieții, de siguranță că lucrurile merg bine, cetățenii noștri nu doar din sărăcie, sunt unii că se împrumută din sărăcie, dar creditele consum, ipotecare, de regulă, se iau când cetățenii nu vor să consume astăzi ceea ce va câștiga mâine."

Pentru comparație, în 2015, într-un an întreg, volumul creditelor noi a ajuns la aproximativ 3,4 miliarde de lei. Acum, moldovenii împrumută într-un singur trimestru de peste două ori mai mult decât o făceau într-un an, acum un deceniu. În ultimele 12 luni, pentru prima dată, volumul împrumuturilor noi acordate de bănci a depășit 30 de miliarde de lei. Acum, creditele bancare reprezintă aproximativ 14 la sută din produsul intern brut sau echivalentul a 51,2 miliarde de lei. Împreună cu sectorul nebancar, ponderea în PIB ajunge la aproximativ 17 la sută.

VEACESLAV IONIȚĂ, economist: "Timp de un an de zile, peste 18 miliarde de lei sau aproape 60 la sută din toate împrumuturile au fost luate credite de consum. Pentru bunurile de larg consum oamenii noștri împrumută, vor astăzi să procure televizor, mașină de spălat și alte lucruri comparativ cu alte perioade oamenii foarte activ se împrumută."

Pe locul doi sunt creditele imobiliare, în volum de aproximativ 11 miliarde de lei sau 36 la sută din total. Pentru dezvoltarea afacerilor au fost contractate împrumuturi de doar aproximativ 1,4 miliarde de lei.

VEACESLAV IONIȚĂ, economist: "În 12 luni, cetățenii au luat 295 mii de credite de consum, dacă mergem tot așa foarte, foarte scurt ajungem 300 de mii de credite de consum. Cetățeanul deprinde arta de a trăi pe datorii. "

Potrivit specialistului, creșterea numărului împrumuturilor nu este neapărat un semnal negativ. Creditele sunt mai accesibile, veniturile populației au crescut, iar oamenii consideră că își pot permite să cumpere astăzi bunurile de care au nevoie și să plătească în timp.

Opinia ta contează. Comentează!